PSD îl susține pe Liviu Dragnea, pentru că așa i-ar cere Comisia Europeană

Liviu Dragnea în timpul mitingului (foto: Facebook/Eli Driu)

PSD îl susține în continuare pe președintele Liviu Dragnea la conducerea partidului și a Camerei Deputaților, chiar și după ce acesta a fost condamnat pentru a doua oară.
 
„Aceasta este singura atitudine corectă pentru respectarea prezumției de nevinovăție, așa cum ne cere Comisia Europeană, prin Directiva 2016/343″, se arată într-un comunicat de presă remis de partid.

„Opinia separată a unuia dintre cei 3 judecători, dar și amânările repetate în pronunțarea deciziei, arată că există un grad ridicat de incertitudine că această hotărâre de condamnare se va menține și după recursul din apel”, se arată într-un comunicat al partidului, citat de România liberă.

PSD acuză presiuni asupra judecătorilor, care au dus la decizia de joi. “A fost o decizie luată sub presiuni multiple: prin intermediul presei, prin intermediul serviciilor și prin intermediul străzii”, se spune în comunicatul citat.

„Se vede în toate aceste acțiuni o regie: atacul în presă, mulțimile din piață, amânările sentinței, programarea pronunțării spre seară, la ora adunării manifestanților, pregătirea pe Facebook, păstrarea sentinței lui Dragnea la sfârșit. Și-au sincronizat până și moțiunea de cenzură cu sentința. Asta e calea prin care cei care au pierdut alegerile au înțeles să încerce să câștige puterea”.

„Până la pronunțarea deciziei finale, președintele PSD beneficiază de prezumția de nevinovăție, mai ales în contextul actual în care decizia primei instanțe are un grad foarte ridicat de incertitudine”, se mai spune în comunicat.

Judecătorii care au dispus sentința în dosarul lui Liviu Dragnea nu au ținut cont de Decizia 405 a Curții Constituționale, care a solicitat Parlamentului să modifice articolul privind definiția abuzului în serviciu.

„Justiția nu trebuie să fie o loterie. Atâta timp cât sunt există un singur om achitat pentru fapta pentru care a fost condamnat președintele PSD, atâta timp cât există chiar în acest complet o opinie separată care a luat în considerare Decizia CCR 405 care a dispus Parlamentului să modifice articolul privind abuzul în serviciu, atât timp cât există această lipsă de unitate între deciziile mai multor instanțe, condamnarea de astăzi nu este dreaptă și nici nu va putea rămâne după judecarea apelului”, se arată în comunicatul citat.

PSD îndeamnă judecătorii care vor judeca apelul să respecte decizia CCR, ceea ce ar însemna achitarea lui Liviu Dragnea și a tuturor persoanelor care au fost condamnate în acest dosar.

PSD îl susține în continuare pe președintele Liviu Dragnea la conducerea partidului și a Camerei Deputaților. “Aceasta este singura atitudine corectă pentru respectarea prezumției de nevinovăție, așa cum ne cere Comisia Europeană, prin Directiva 2016/343″.

„Cei care cer demisia președintelui PSD înainte de pronunțarea unei decizii finale, încalcă grav Constituția României, Directivele Europene și standardele Comisiei de la Veneția, care garantează toate prezumția de nevinovăție”, spune comunicatul PSD.

Programul de guvernare nu va fi afectat, iar reforma din justiție va continua. „Vom realiza programul de guvernare și vom duce până la capăt reforma justiției, cu transpunerea în legislație a deciziilor CCR, CEDO și Directivele Europene”, conchide comunicatul de presă al PSD.

Donații pentru un jurnalism independent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.