PSD spune că Ovanesian și Chițac au făcut „proiecte pe genunchi, cu iz penal”

Vergil Chițac, PNL, versul Costin Răsăuțeanu, PSD

PSD Constanța a anunțat vineri că, datorită implicării și solicitărilor grupului consilierilor săi locali, au fost retrase de pe ordinea de zi proiectele de hotărâre care vizau concesionarea piețelor, cât și retragerea dreptului de folosință a spațiilor Uniunii Artiștilor Plastici.

„Că tot ne întrebam, amar, „Ce mai urmează?”, primarul a inițiat în ședința Consiliului Local de astăzi un proiect de hotărâre halucinant, mai ales că are sprijnul Feliciei Ovanesian, care se presupune că are cunoștințe juridice.”, spun cei de la PSD.

Recomandare: Felicia Ovanesian, city manager Constanța: „Singura opinie juridică care contează pentru mine e a mea”

„Proiectul Nr. 2 – ,,Etapizarea realizării investițiilor aferente construirii cartierelor rezidențiale cu locuințe de orice fel, mai puțin individuale” este o #absurditate care încălcă legea. Investitorii nu vor mai putea obține autorizațiile de construire decât după ce au autorizațiile pentru utilități. Un nonsens, având în vedere că unele avize se eliberează chiar ÎN BAZA autorizației de construire.”, au transmis social-democrații.

Liderul consilierilor PSD, Costin Răsăuțeanu, a cerut retragerea proiectului de pe ordinea de zi:

„Este un abuz care va bloca procedura de autorizare și va încălca drepturile proprietarilor. Ca să dai un aviz tehnic de racordare la curent electric, operatorul de utilități are nevoie de o estimare a capacității de consum. Care se face în baza autorizației de construire, în funcție de numărul unităților locative ce vor fi construite.”

Chițac l-a contrazis și a aruncat responsabilitatea în curtea Prefectului:

„Dacă Instituția Prefectului va considera că există dubii de legalitate, ne va notifica și atunci putem să rediscutăm într-o nouă ședință.”

Deși consilierii PSD au vrut să împiedice greșeala, proiectul de hotărâre a fost adoptat.

„Credeați că seria proiectelor făcute pe genunchi, cu iz penal, s-a încheiat? Da, și noi am sperat. Însă în van…

Tot în ședința de astăzi a Consiliului Local, liderul Consilierilor PSD a atras atenția că există erori colosale în proiectul privind împrumutul de 20 de milioane de euro pe care Primăria vrea să îl facă la BERD și pe care constanțenii îl vor plăti.

Proiectul presupune reconstrucția completă a bulevardelor (inclusiv prin realizarea unor parcări!), străzilor și a parcurilor, înlocuirea lămpilor, stâlpilor și a rețelei de cabluri.
Însă defalcarea costurilor investiției cuprinde DOAR înlocuirea lămpilor, stălpilor și a rețelei de cabluri. Nu se pomenește NICĂIERi de reconstrucția completă a bulevardelor, a străzilor și a parcurilor.”, au mai spus reprezentanții PSD.”, mai spun cei de la PSD.

Costin Răsăuțeanu a precizat:

„I-am solicitat primarului să reanalizeze proiectul astfel încât să începem modernizarea iluminatului public în zona de blocuri din cartierele Poarta 6, Abator, CET, Tomis Nord, Faleză Nord, etc., unde iluminatul stradal lasă de dorit! Nu a acceptat! Prețurile estimate pe metrul pătrat sunt exagerate, iar în realitate cele 20 milioane de euro nu vor ajunge niciodată pentru construcția parcărilor asumate prin proiect!”

„Grupul PSD va vota întotdeauna proiecte gândite serios, în interesul constănțeanului și, bineînțeles, proiectele care respectă legea.

Nu putem decât să concluzionăm că avem de-a face cu om pus cu sila primar, care nu mai știe ce să facă, doar-doar s-o prinde careva și l-o izbăvi de cazne. Ne lasă senzația celui care, încolțit, strigă „țineți-mă, că-l omor!”. Doar că adversarul e nimeni alta decât iubita noastră Constanța…”, au conchis social-democrații.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Autobuzele CT BUS circulă și în Mamaia

sâm apr. 30 , 2022
CT BUS a anunțat că, începând de astăzi, 30.04.2022, se prelungește linia 100 până în stațiunea Mamaia. Astfel, traseul 100 devine 100M, și circulă pe ruta Gară – Sat Vacanță – Stațiunea Mamaia și retur. Abonamentele emise pe linia 100 vor fi valabile pe linia 100M până la expirarea acestora. […]

V-ar putea interesa și: