Puteți face plajă în siguranță în Eforie. Salvamarii sunt la datorie

Activitatea de de salvare acvatică desfăşurată prin serviciul de salvamar şi prin posturile de prim ajutor pe plajă este destinată salvării vieţii oamenilor. Utilizarea nejustificată a serviciilor de salvare acvatică (pentru căutarea în apă a unei persoane presupus dispărută – care de fapt se răcoreşte la terasă a anunţa în prealabil, un copil lăsat nesupravegheat şi rătăcit pe plajă sau alte cazuri similare) se poate concretiza într-un rezultat nefericit pentru o persoana care chiar are nevoie de ajutorul salvamarilor.

Geamandurile, balizele, bilele plutitoare îşi au rostul lor, fiind amplasate de către personalul calificat. Faptul că unele persoane ţin să dovedească, sieşi sau altora, cât de buni înotători sunt şi, pentru a nu depăşi linia balizei (fapt ce atrage atenţionarea de la salvamar) aleg sa tragă de acestea pentru a le muta din locul în care sunt ancorate, este un gest care are drept consecinţă punerea în pericol a celorlalţi utilizatori ai plajei şi zonei de îmbăiere. 

Pentru a veni în sprijinul salvamarilor, consiliul local Eforie a hotărât prin HCL nr. 100/2021 că următoarele fapte constituie contravenţie:

  1. Apelarea, în mod nejustificat, la reprezentanţii serviciului de salvare acvatică pentru căutarea în apă de persoane presupus dispărute de pe plajă;
  2. Mutarea geamandurilor, balizelor sau a bilelor plutitoare în alte locuri decât sunt ancorate de către reprezentanţii serviciului de salvare acvatică;
  3. Utilizarea geamandurilor drept colace de salvare sau acoperirea lor cu diverse materiale astfel încât să împiedice vizibilitatea acestora.

Persoanele fizice vor fi sancţionate cu amendă între 1.000,00 – 2.000,00 lei iar cele juridice între 1.500,00 – 2.500,00 lei; constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către lucrătorii din Serviciul de Poliţie Locală al Primăriei Eforie sau de către alţi funcţionari publici încadraţi în Primăria Eforie şi împuterniciţi în acest scop prin dispoziţie a primarului.

Prin același act normativ – Hotărârea Consiliului Local Eforie nr. 100 adoptată în data de 31.05.2021 au fost împuterniciţi reprezentanţii Poliţiei Locale Eforie pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute în HG nr. 1136/2007. Prin aceeaşi HCL s-a stabilit ca primarul poate nominaliza şi alţi lucrători din cadrul administraţiei local pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor referitoare la nerespectarea însemnătăţii steagurilor arborate de către salvamari.    

Serviciul de salvare acvatică Eforie a fost atribuit către SC Salvamar Service SRL. Pe plajele din Eforie sunt amplasate 22 posturi de observare (foişoare), 2 baze de salvare nautică care asigură 11 patrule rapide (câte una pentru fiecare 2 posturi de salvare) şi 2 posturi de prim ajutor. Programul zilnic de lucru este în intervalul 8.00 – 19.00 cu excepţia perioadei 16 iulie – 15 august inclusiv când programul zilnic a fost în intervalul 08.00-20.00.           

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

Ruinele Constanței. Hotelul BTT, deținut de Felix Stroe, o pată pe obrazul orașului

Sat Aug 27 , 2022
Mediul în care trăim ne influențează comportamentul. Încerc să popularizez de mai mulți ani o teorie care spune că într-un oraș, probleme relativ minore precum graffiti, dezordinea publică și cerșitul agresiv sunt invitații la infracțiuni mai grave. Este descoperită de oameni deștepți și a fost aplicată în orașe mari, precum […]
felix-stroe-hotel-btt