Qurban Bayram – Sărbătoarea Sacrificiului la musulmani

Gelil Eserghep (1)
Gelil Eserghep, președinte UDTTMR

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România a pregătit și de data aceasta, cu prilejul Sărbătorii Sacrificiului – Qurban Bayram, peste 1.200 de pachete care sunt împărțite membrilor comunității cu posibilități materiale reduse și văduvelor. Pachetele conțin carne, ulei, făină, zahăr și orez.

„Produsele alimentare au fost achiziționate cu banii strânși din donațiile membrilor UDTTMR. Este de datoria noastră să ne gândim și la semenii noștri, mai ales în aceste zile de sărbătoare, iar comunitatea noastră a dat dovadă mereu de unitate, fiind solidară cu cei aflați în suferință. Și cu acest prilej le transmitem tuturor membrilor comunității noastre că îi așteptăm la activitățile uniunii, pentru o cât mai bună promovare a valorilor noastre tradiționale și pentru consolidarea relațiilor de la nivelul comunității. Cu ocazia Kurban Bayram-ului, transmit atât în nume personal, cât și în calitate de președinte al UDTTMR, tradiționala urare Qurban Bayramınız Qayırlı Bolsın!”, a declarat președintele UDTTMR, Gelil Eserghep.

Anul acesta, musulmanii din întreaga lume sărbătoresc în zilele de 24, 25, 26 și 27 septembrie Qurban Bayram-ul (Sărbătoarea Sacrificiului). Potrivit tradiţiei islamice, credincioşii au obligaţia ca în această perioadă să sacrifice un animal (batal, oaie, vită). Cu prilejul acestei sărbători, musulmanii trebuie să se împace, se fie uniţi şi să se gân-dească la cei săraci, la cei care au nevoie de ajutor. Astfel că, din animalul sacrificat, tradiţia spune că două treimi trebuie împărţite, iar o treime se opreşte în casă, pentru a fi consumată de familie.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

VIDEO INEDIT. Cum dai medicamente unui delfin bolnav

Wed Sep 23 , 2015
Unul dintre delfinii din Constanța este bolnav. Am surprins astăzi imagini inedite în care se încerca tratarea acestuia. Amănunte ne oferă Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța. Iată și imagini inedite surprinse în momentul când se încerca prinderea delfinului.   Puteți urmări știrile Constanța 100% și […]