
La RADET Constanța, lucrurile au ajuns să semene cu legenda Meșterului Manole. Ce repară azi se strică peste noapte.
Așa s-a întâmplat și cu o avarie apărută ieri dimineață pe strada Sulmona din zona peninsulară a orașului. O conductă s-a spart, oamenii au rămas fără apă caldă și căldură. Spre seară, angajații regiei anunțaseră că au reparat defecțiune.
Azi dimineață a apărut din nou, pe aceeași stradă.
„Datorită unei avarii apărute pe rețeaua de transport pe str. Sulmona, se oprește furnizarea energiei termice în arealul cuprins între Piața Ovidiu și str. Vasile Alecsandri. Echipele de intervenție ale R.A.D.E.T Constanța au început lucrările pe care le vor finaliza în cel mai scurt timp. Estimăm reînceperea furnizării energiei termice în cursul acestei seri.Vă mulțumim de înțelegere și ne cerem scuze consumatorilor noștri afectați de această avarie.”, au transmis reprezentanții regiei.
Conductele au fost cumpărate de RADET de la Electrocentrale SA, cu două milioane lei, pe vremea primarului Decebal Făgădău. Durata lor de viață este cu mult depășită.