Radu Mazăre, condamnat definitiv la 9 ani de închisoare

radu mazare condamnat
Radu Mazăre trăiește în prezent în Madagascar

Radu Mazăre, fostul primar al orașului Constanța, a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul Retrocedărilor. Decizia este definitivă.

CCJ a decis, joi seara, condamnarea lui Radu Mazăre la 9 ani si a lui Cristian Borcea la 5 ani de inchisoare, in dosare retrocedarilor ilegale de terenuri, potrivit Antena 3. Decizia este definitiva, fiind luata de un complet de 3 judecatori condus de Ionuț Matei.

La ultimul termen, procurorii DNA au cerut 15 ani pentru fostul edil din Constanta.

În dosar apare si Nicuşor Constantinescu. Acesta a primit 5 ani de închisoare. El se află în prezent penitenciarul Poarta Albă, fiind condamnat la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu. În 23 ianuarie 2019, Judecătoria Medgidia i-a respins cererea de liberare condiţionată, dar decizia nu a fost definitivă.

Aici puteți citi lista completă a condamnărilor.

Nicusor Constantinescu duba DNA 2016 (14)
Nicușor Constantinescu a primit cinci ani de închisoare în acest dosar

Initial, pe fond, Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat pe Radu Mazăre la 4 ani cu suspendare, pe Nicușor Constantinescu la 3 ani cu suspendare, Cristian Borcea fiind achitat.

Radu Mazare este in prezent în Madagascar, iar Cristian Borcea este liber, dupa ce a fost eliberat conditionat in urma cu cateva luni.

Pe 28 octombrie 2008, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Alături de Radu Mazăre au fost trimişi în judecată mai mulţi membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanţa, printre care: Nicuşor Constantinescu – fost preşedinte al CJ Constanţa şi fost consilier municipal; şeful Direcţiei Administraţie Publică – Constantin Racu; şeful Direcţiei Patrimoniu – Daniela Ramona Dospinescu; şeful Direcţiei Tehnic-Investiţii – Ion Marica; fostul consilier municipal Dan Miron şi consilierii juridici Cristian Tălpău, Nora Alina Chircă şi Bogdan Ghiţulescu. Aceştia sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Celelalte persoane trimise în judecată sunt funcţionari din Primăria Constanţa, funcţionari în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, mandatari, notari publici, moştenitori ai persoanelor îndreptăţite, cesionari cumpărători de drepturi succesorale (printre care şi Cristian Borcea şi Dragoş Săvulescu, foşti acţionari ai echipei de fotbal Dinamo Bucureşti), interpuşi cumpărători de terenuri şi un evaluator agreat de Primăria Constanţa, acuzaţi de procurori de săvârşirea de infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie sau de complicitate ori instigare la aceste infracţiuni.

În acest dosar a fost trimis în judecată şi notarul Jean Aurel Andrei, soţul preşedintei Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei.

Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2002 – iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, au soluţionat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietăţii asupra unor mari suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul.

„Astfel, patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafeţe de teren intravilan, în valoare de 114 milioane euro. (…) În mod legal, a fost revendicată suprafaţa de 309.549 mp, cei îndreptăţiţi beneficiind de restituiri şi atribuiri în suprafaţă cu puţin mai mare decât jumătate din cea revendicată, în vreme ce restituirile şi atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o întindere de trei ori mai mare decât cea revendicată – aproape un milion de metri pătraţi”, susţin anchetatorii.

Procurorii anticorupţie precizează că au fost restituite porţiuni de plajă şi faleză care, potrivit Constituţiei şi legilor în vigoare, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, “adică nu pot ajunge sub nicio formă în proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice”.

Conform DNA, prin faptele săvârşite de cei 37 de inculpaţi în această cauză s-ar fi cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro – prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.

Cristian Borcea este acuzat că a prejudiciat statul român şi municipiul Constanţa cu aproximativ 28 de milioane de euro. Anchetatorii au stabilit că Borcea s-a asociat cu alţi doi învinuiţi din dosar, Georgică Giurgiucanu şi Emil Dragoş Săvulescu, în societatea comercială “Holiday Club Neptun” SA. Săvulescu şi Giurgiucanu ar fi intrat, ilegal, în posesia unor drepturi succesorale ce aparţineau unei persoane în vârstă – Ivonne Aline Buzescu-Movilă. Aceasta moştenise proprietăţi impresionante în Bucureşti şi Constanţa şi lăsase partea sa din moştenire Academiei Române, printr-un testament încheiat în primăvara anului 2001.

Având complicitatea unui notar, cei doi au acţionat ca mandatari în numele acesteia şi au solicitat Primăriei Constanţa să intre în posesia unor suprafeţe de teren ce însumau 12.500.000 de metri pătraţi. Mai mult, ei au vândut succesiv drepturile succesorale unor cunoscuţi sau rude, la preţuri foarte mici.

Potrivit DNA, Cristian Borcea a cumpărat de la cei doi asociaţi, la preţuri modice, o cotă de 12,25% din drepturile succesorale, reprezentând 1.531.250 de metri pătraţi. Comisia de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanţa a luat act de “vânzările” şi “revânzările” de drepturi succesorale de care a fost deposedată Buzescu-Movilă, pe baza unor referate aprobate de primarul Mazăre.

Procurorii mai arată că membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001 şi Radu Mazăre au emis înscrisuri în baza cărora s-au constituit nelegal drepturi de proprietate privată pentru 96 de terenuri intravilane din patrimoniul municipiului Constanţa şi din domeniul public al statului, ale căror preţuri au fost mult subevaluate.

Conform calculelor făcute de procurori, raportând preţul plătit pentru drepturile succesorale cu preţul terenurilor cedate de Primăria Constanţa şi vândute ulterior, inculpaţii au obţinut profituri enorme. Spre exemplu, Cristian Borcea a fost împroprietărit cu 8.990 de metri pătraţi în zona Mamaia Nord, teren pe care l-a vândut cu 449.541 de euro (50 euro/mp), faţă de cei 54 de euro (0,006 euro/mp) reprezentând suma investită. În total, Cristian Borcea a fost împroprietărit de Primăria Constanţa cu 29.000 de metri pătraţi.

Sprijină jurnalismul independent. Poți dona aici:

Recomandare

Recomandare

Articole recente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.