Radu Mazăre și Decebal Făgădău, trimiși în judecată de procurorii DNA Constanța pentru vânzarea a 13 terenuri

Decebal Făgădău surprins în spatele lui Radu Mazăre, în piața Ovidiu din Constanța

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au anunțat miercuri, 30 decembrie, că au dispus, trimiterea în judecată, în două dosare distincte, a următoarelor persoane:

1. în stare de detenție, a inculpatului MAZĂRE RADU ȘTEFAN, la data faptei primar al municipiului Constanța, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

și în stare de libertate, a inculpatei ENACHE MARCELA, la data faptei secretar al municipiului Constanța, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

2. în stare de libertate, a inculpaților:

FĂGĂDĂU DECEBAL, la data faptei viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

ENACHE MARCELA, la data faptei secretar al municipiului Constanța, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriile întocmite, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

1. În perioada 2007 – 2012, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale, în sensul că ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța în alte condiții decât prin licitație publică (negociere directă) și fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local.
De asemenea, terenurile respective, situate în stațiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potențial turistic și comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei etc.), ar fi fost vândute la prețuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători.
În demersurile sale, edilul ar fi beneficiat de ajutorul inculpatei Enache Marcela, care, în calitate secretar al municipiului Constanța, ar fi contrasemnat o parte dintre documentele care au stat la baza tranzacțiilor respective.

2. În cursul anului 2015, în aceeași manieră ar fi acționat și inculpații Făgădău Decebal și Enache Marcela, care, în calitățile menționate mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale în legătură cu vânzarea a 3 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța.
Prin aceste demersuri inculpații ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători.

Primăria municipiului Constanța a transmis că se constituie parte civilă în procesul penal cu sumele menționate mai sus.
În cele două cauze au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarele au fost trimise spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cele două cauze.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Interesant este că pe unul dintre terenurile din dosare se află o clădire începută, dar abandonată, unde s-au scos însă la vânzare apartamente, la prețuri mai mari ca în Dubai. Detalii aici:

O garsonieră în Constanța, de trei ori mai scumpă decât una în Dubai!

Vă recomandăm și:

Valerică Preda, „băiatul performant” al lui Radu Mazăre, trimis în judecată de procurorii DNA


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se prelungește valabilitatea actelor de reglementare pentru activitatea de pescuit comercial în RBDD

mie dec. 30 , 2020
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) anunță, că în baza atribuțiilor și prevederilor legale în vigoare, a stabilit prin Decizia Guvernatorului ARBDD nr. 532/29.12.2020, prelungirea până la începutul perioadei de prohibiție din anul 2021 a valabilității tuturor actelor de reglementare emise în anul 2020 pentru activitatea de pescuit comercial în […]

V-ar putea interesa și: