
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din România a anunțat „un fake news grosolan difuzat in seara aceasta de Romania Tv!”
Televlziunea a anunțat că Arafat ar pregăti o pană de curent de patru zile la nivel național.
„Stirea este falsa si nu are nicio baza in realitate, iar difuzarea unei astfel de stiri are menirea sa induca panica in randul populatiei fara absolut niciun motiv! Am solicitat colegilor de la DSU sa publice o dezmintire oficiala iar maine sa trimita o sesizare din partea DSU catre CNA! Singura caracterizare a unui astfel de comportament din partea unei televiziuni este lipsa totala de responsabilitate si deontologie profesionala!”, a precizat Arafat.
Știrea falsă a fost publicată și pe site-ul televiziunii.
