RAEDPP vinde 50 de locuințe ANL

În această perioadă, la solicitarea a peste 50 de titulari ai contractelor de închiriere de a cumpăra locuințele pentru tineri construite de către statul român prin Agenția Națională pentru Locuințe, Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța și-a manifestat disponibilitatea de a vinde spațiile locative.

Chiriașilor le-a fost comunicat prețul de cumpărare și condițiile care trebuie îndeplinite, astfel că doritorii pot proceda în continuare la depunea actelor necesare. În vederea aplicării dispozițiilor legale de punere în vânzare, comisia de vânzări din cadrul Regiei va instrumenta dosarele, în scopul soluționării cererilor.

Potrivit art. 10 din legea 152/1998, locuințele destinate închirierii din blocurile ANL se pot vinde titularilor contractelor de închiriere la cererea acestora, după expirarea a minimum un an de închiriere neîntreruptă, cu îndeplinirea unor condiții cumulative stabilite în același text de lege.

La nivelul municipiului există imobile construite prin programul ANL pe străzile Zefirului, Brizei, Lirei, Horia Agarici, Pescarilor și Traian, pe terenul pus la dispoziție de către municipiul Constanța. RAEDPP Constanța a fost împuternicită de Consiliul Local al municipiului Constanța, prin HCL nr. 165/30.05.2016 să vândă în numele și pentru municipiul Constanța locuințele construite în regim ANL pentru care există relații contractuale, cu achitarea integrală sau în rate a prețului final de vânzare.

Zen Residence
energia residence

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Programul distribuirii pubelelor galbene în perioada 12 - 16 aprilie 2021

Fri Apr 9 , 2021
În perioada 12.04 – 16.04.2021, Polaris M Holding – CONSTANTA va distribui pubele galbene, pentru colectarea separată a deșeurilor, conform următorului program: LUNI – 12.04- strada Flămânda, strada Ștefan Mihăileanu. MARȚI – 13.04 – strada Artileriei, strada C. Dobrogeanu Gherea, strada General Eremia Grigorescu, strada Ioan D. Chirescu MIERCURI – […]
polaris constanta pubele