Rafila: Cazurile de covid se dublează de la o săptămâna la alta, dar majoritatea sunt „o răceală obișnuită”

alexandru-rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că statisticile din ultima perioadă indică o dublare a numărului de infecţii cauzate de SARS-CoV-2, el precizând că nu se înregistrează cazuri grave. Rafila estimează că boala COVID-19 poate fi „chiar mai puţin decât o nouă gripă”, poate fi „o răceală obişnuită” el amintind, în acest context, că există deja patru tipuri de coronavirus care produc îmbolnăviri în mod obişnuit, mai ales în sezonul rece.

„Da. În mod evident, această creştere săptămânală, care practic dublează, de la săptămână la săptămână, numărul de cazuri  avem deja 2 astfel de săptămâni consecutive – arată un trend ascendent, care, probabil, sper şi din ceea ce au evaluat şi colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, s-ar putea ca să dureze circa 4-5 săptămâni. Suntem la început. Din fericire, nu sunt cazuri grave. Marea majoritate sunt, dacă vreţi, răceli banale, sigur, sunt şi cazuri mai serioase, care necesită spitalizare. Noi monitorizăm deja modul de încărcare al unităţilor sanitare cu persoane care au nevoie de asistenţă medicală de acest tip. La ATI sunt relativ puţine cazuri, la ultima raportare aveam 52 de cazuri la terapie intensivă, din faţă de circa 1800 capacitate de a trata aceşti pacienţi.  Nu ne îngrijorează în acest moment şi ceea ce vedem că se întâmplă şi în alte ţări probabil se va întâmpla şi în România. Cazurile vor fi numeroase, important este că nu vor fi grave şi pot fi tratate practic printr-o simplă izolare la domiciliu şi un tratament simptomatic, eventual antiviral, dacă există persoane care au şi alte afecţiuni sau care dezvoltă forme medii ale bolii”, a afirmat Alexandru Rafila în emisiunea Insider Politic, difuzată duminică de Prima Tv. 

Acesta a reamintit că simulările realizate de Institutul de Sănătate Publică au estimat un număr maxim de aproximativ 10.000 de cazuri pe zi, în condiţiile în care ultima statistică arăta o medie de 1.100 de noi îmbolnăviri zilnic. 

„Cred că ne vom opri undeva în jur de 10-12.000 de cazuri înregistrate zilnic. Dar, repet, important nu este numărul de cazuri, importantă este evoluţia acestor cazuri, dacă presupune sau nu spitalizare, dacă vor fi forme uşoare de boală  la care un tratament simptomatic şi izolarea timp de câteva zile s-ar putea să fie suficiente, atunci n-o să avem nicio problemă. Opinia mea este că evoluţia acestei infecţii – în general nu aş vrea să facem referire numai la acest val – va fi exact în acest mod: perioade de acalmie, urmate de perioade de infectare a unor categorii de oameni care nu au imunitate faţă de această variantă sau subvariantă a virusului”, adaugă medicul.

Alexandru Rafila spune că boala COVID poate fi  „chiar mai puţin decât o nouă gripă” , poate fi „o răceală obişnuită” el amintind, în acest context, că există deja patru tipuri de coronavirus care produc îmbolnăviri în mod obişnuit, mai ales în sezonul rece. 

„Noi nu vedem neapărat o sezonalitate deocamdată la această infecţie, dar în mod evident sezonul rece predispune la îmbolnăvire”, explică Rafila. 

Potrivit ministrului, vaccinurile existente în prezent împotriva COVID-19 sunt cele autorizate în anul 2020, iar datele arată că „şi persoanele vaccinate şi cele nevaccinate se îmbolnăvesc în aceeaşi măsură”. Diferenţa constă, spune medicul, în faptul că persoane care au boli grave beneficiază, prin vaccinare, de  „un anumit grad de imunitate”, care previne de multe ori complicaţii ale bolii. 

Cât despre populaţia care nu suferă de boli cronice şi nu se înscrie în categoriile considerate ca fiind la risc în ceea ce priveşte starea de sănătate, ministrul a explicat că nu a observat „diferenţe mari în ceea ce priveşte persoanele vaccinate cu booster sau fără booster” în ceea ce priveşte modul în care evoluează boala. 

Rafila precizează că aproximativ 20% din totalul cazurilor noi înregistrate în această perioadă sunt pacienţi reinfectaţi, adică oameni care au făcut din nou boala la mai mult de 90 de zile de la infecţia anterioară.  Printre acestea se numără inclusiv persoane care au trecut prin boală şi au fost şi vaccinate, dar acestea nu fac forme grave ale bolii.

Măsurile au fost luate mai mult din frică decât de nevoie

Ministrul Sănătăţii a mai spus cu privire la riscul ca viitorul an şcolar să înceapă online din cauza pandemiei, că nu crede că acest lucru se va întâmpla, unul dintre motive fiind acela că ”noul val pandemic se va epuiza până la deschiderea şcolilor”, lucru aproape sigur, şi va exista un interval de timp cu un număr mic de cazuri. Ministrul admite că în pandemie, unele decizii, inclusiv referitoare la desfăşurarea cursurilor online, au fost de multe ori luate ”mai degrabă sub imperiul fricii decât al nevoii”.

„Personal, nu cred acest lucru din două motive. Primul motiv este legat de faptul că acest nou val pandemic se va epuiza până la deschiderea şcolilor, lucrul ăsta aproape sigur şi va exista un interval de timp cu un număr mic de cazuri. Sigur, pot apărea şi alte valuri pandemice, dar până la urmă eu cred că lucrurile au intrat într-o anumită normalitate, pe care am regăsit-o de data aceasta şi la Ministerul Educaţiei, în sensul dorinţei de a păstra şcolile deschise. Şi vom monitoriza, vom propune aceeaşi modalitate de monitorizare a evoluţiei pandemiei în România, dacă va fi cazul, nu automat, care să ţină cont de gradul de solicitare şi de încărcare a sistemului de sănătate, nu, pur şi simplu de un număr de cazuri care poate nu avea niciun fel dă relevanţă sau o relevanţă foarte mică şi care ţinea şcolile închise fără să fie persoane internate în spital. E clar că poţi lua măsuri pe un termen limitat, însă foarte limitat, nu aşa, să ţinem şcolile închise luni de zile, copiii să piardă foarte mult din acumularea de cunoştinţe şi mai ales să piardă foarte mult din modul lor de viaţă şi de dezvoltare normală”, a afirmat ministrul Sănătăţii în emisiunea Insider Politic, la Prima Tv, duminică.  

Acesta a precizat că discutat cu reprezentanţi ai copiilor, în cadrul unei reuniuni organizate de „Salvaţi Copiii” , iar elevii i-au mărturisit că le-a lipsit extrem de mult interacţiunea fizică în perioada în şcoala s-a făcut online.

„Aceste decizii, care au fost de multe ori luate mai degrabă sub imperiul fricii decât al nevoii, de persoane care, mă rog, probabil că simt mai puţin emoţia şi empatia, nu cred că sunt cele mai bune în a gestiona o situaţie, o criză de sănătate publică. Măsurile trebuie luate responsabil, secvenţial şi să încerci să găseşti acele elemente care într-adevăr sunt obiective: gradul de încărcare al sistemului de sănătate, accesul la servicii de sănătate, da, dar nu aşa, pur şi simplu să ia o măsură care pune în pericol societatea şi economia”, adaugă ministrul.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Neversea - locul perfect pentru mai mult de 70.000 de fani din întreaga lume. „Thank You, Romania!”

Dum iul. 10 , 2022
Ziua de sâmbătă, a treia zi de experiență Neversea, a fost trăită intens de cei peste 70.000 de participanți veniți la malul Mării Negre din toate colțurile lumii. Cele cinci scene ale festivalului au fost locul perfect pentru cel mai frumos weekend de vară. Legendara trupă Black Eyed Peas a […]
Neversea

V-ar putea interesa și: