RAJA S.A. a lansat aplicația de mobil MyRAJA. Ce servicii oferă

RAJA S.A. a lansat aplicația de mobil MyRAJA pentru a facilita accesul abonaților săi la contul de client și la serviciile utilizate, în această perioadă în care recomandarea este să acordăm atenție sporită modului în care interacționăm cu cei din jur. Astfel, clienții societății, utilizatori de smartphone sau tabletă, au acces rapid și sigur la informațiile din conturile proprii.

Aplicația poate fi descărcată gratuit de pe App Store (pentru utilizatorii sistemului de operare iOS) sau din Magazinul Google Play (pentru Android), iar instalarea acesteia durează doar câteva secunde.

Serviciile oferite prin aplicația mobilă MyRAJA sunt: 

  • informații despre factură, imediat ce aceasta a fost emisă;
  • achitarea online a facturii, cu o singură apăsare de buton și cu posibilitatea salvării datelor cardului bancar, pentru plăți mai rapide;
  • vizualizarea facturilor emise și a plăților efectuate în ultimele 12 luni;
  • înregistrarea indexului contorului de apă, prin autocitire;
  • transmiterea sesizărilor sau solicitarea diferitelor informații referitoare la serviciile societății;
  • modificarea datelor de contact (email,telefon);
  • transparenţă, comoditate și securitate în realizarea tranzacţiilor.

Pentru prima autentificare în aplicația mobilă trebuie parcurși următorii pași:

  • dacă abonatul deține deja un cont de client creat pe platforma online, acesta va introduce adresa de e–mail sau codul de client și parola setată pentru accesarea contului deschis pe pagina web;
  • dacă abonatul nu are încă un cont de client, acesta poate crea unul, direct din aplicația de mobil, introducând codul de client regăsit pe factură, numele complet, o adresă de e-mail validă, numărul de telefon și o parolă.

Pentru toate autentificările ulterioare abonatul va introduce datele de logare setate, respectiv adresa de e–mail sau codul de client și parola.

Aplicația pentru mobil se adresează tuturor titularilor de contract și reprezentanților legali ai societăților comerciale, instituțiilor publice și asociațiilor de locatari/proprietari care au încheiat un contract individual cu RAJA S.A. Constanța.

Acum clienții societății pot accesa toate informațiile de care au nevoie, în timp real și oriunde există o conexiune la internet. În acest fel salvează timp, dețin controlul, sunt permanent informați.

„Pentru a ne proteja sănătatea în această perioadă de criză sanitară, folosirea instrumentelor digitale este extrem de importantă, atât în activitățile curente ale companiei cât și pentru clienții noștri. De aceea, îi încurajăm pe aceștia să folosească cu încredere aplicația Contul meu RAJA de pe pagina web a societății sau MyRAJA direct de pe telefonul mobil sau tabletă, și să aleagă factura electronică în favoarea celei imprimate pe hârtie, pentru că este o opțiune gratuită, sigură, rapidă și eficientă.”, spun reprezentanții RAJA.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Cum puteți să vă înscrieți copilul la creșă

mie apr. 21 , 2021
Primăria Constanța a anunțat care este procedura de înscriere a copiilor în creșele aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială Constanța. Pentru anul școlar septembrie 2021 – iulie 2022, înscrierile se vor desfășura în perioada 04.05.2021 – 31.05.2021. Dosarul de înscriere se depune on-line la adresa: inscriericrese@dgas-ct.ro începând cu […]

V-ar putea interesa și: