RAJA SA Constanţa şi BERD – un parteneriat de succes pentru finanțarea programelor europene

raja berd
Momentul semnării contractului dintre RAJA SA și BERD, în data de 17 septembrie 2018

Colaborarea dintre SC RAJA SA Constanţa şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a început în urmă cu peste 21 ani, în tot acest timp, cele două semnatare devenind parteneri de încredere, garantandu-şi reciproc succesul în implementarea şi finalizarea unor programe ambiţioase şi unice la nivel naţional.

Prima colaborare între S.C. RAJA SA Constanţa şi BERD a început în anul 1997, odată cu semnarea Acordului de Împrumut pentru finanţarea „Programului de Dezvoltare a Utilităţilor Municipale, etapa a II-a”. Deasemenea, BERD s-a implicat şi în cofinanţarea Măsurii ISPA Constanţa și a Programului Operațional Sectorial de Mediu 2007 – 2013.

Colaborarea dintre RAJA S.A. Constanța și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare continuă cu un nou contract de credit în valoare de 25 milioane € pentru îmbunătățirea serviciilor de apă și apă uzată.

Contractul de Credit a fost semnat astăzi, 17 septembrie 2018, la București, de Președintele BERD – Suma Chakrabarti și Directorul General al RAJA – Felix Stroe. Creditul va fi furnizat în două tranșe, împreună cu granturile de coeziune de la Uniunea Europeană. Necesitatea acestui împrumut este de a cofinanța programele europene privind extinderea și reabilitarea serviciilor de apă și apă uzată, programe ce vor fi realizate în beneficiul a 400.000 de gospodării. Finanțarea va susține și un program de eficientizare a serviciilor de alimentare cu apă, prin sectorizarea și implementarea unui program SCADA la nivelul sistemului de alimentare cu apă din municipiul Constanța.

RAJA este primul operator regional de apă din România ce primește finanțare în cadrul Facilității BERD pentru Infrastructură Durabilă a Apei (SWIFT). Acest fapt are la bază colaborarea pe termen lung a Băncii cu companiile de apă din România în scopul conformării sectorului la Directivele Europene.

Până în prezent, BERD a finanțat 24 de operatori de apă din România, oferind credite ce totalizează 330 milioane € și mobilizând peste 2 miliarde € din fondurile UE pentru utilitățile de apă și apă uzată ale țării.

În România, BERD se numără printre investitorii instituționali de top. Până în prezent, Banca a investit aproape 8 miliarde € în țară, în peste 400 de proiecte. Numai în 2017 a investit 550 milioane € în România. Din această finanțare, peste 500 milioane € au fost furnizate sectorului privat, cel mai înalt nivel din ultimii șapte ani.

În prezent, RAJA își concentrează eforturile asupra implementării Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a RAJA SA Constanța în perioada 2014 – 2020. Prin investițiile Proiectului, gradul de conformare la prevederile directivelor europene va crește de la 50,40 % la 99,66% pentru sistemul de alimentare cu apă și de la 64,06% la 87,27 % pentru sistemul de apă uzată.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

AJFP Constanța anunță creșterea încasărilor la buget

lun sept. 17 , 2018
În perioada iunie-august 2018, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa (A.J.F.P.) a colectat venituri la bugetul general consolidat în sumă de 756.438.575 lei, cu 67.795.281 lei mai mult faţă de programul stabilit şi cu 126.044.757 lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. A.J.F.P. Constanţa, simultan cu încasările de impozite […]
anaf

V-ar putea interesa și: