Răzbunare extremă: o avocată, arestată pentru incitare la omor calificat în urma decesului fiului său

O avocată, suspectată că a angajat pe cineva să ucidă trei persoane, pe care ea le considera vinovate de moartea fiului ei, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, notează Agerpres. 

Marta Dalida Achim a fost reținută, joi, pentru incitarea la omor calificat, după ce autoritățile au făcut percheziții la ea acasă.

Avocata a fost suspendată și din Baroul Ilfov.

Pentru că era convinsă că fiul ei, care se ocupa cu investiții în criptomonede în Marea Britanie, a fost omorât sau determinat să se sinucidă anul trecut, pentru „a i se sustrage criptomonede”, avocata a pus la dispoziție informații despre cei trei oameni pe care îi considera vinovați, unei alte persoane căreia i-a cerut să îi omoare, potrivit procurorilor. 

„Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în cursul lunii octombrie 2024, inculpata ar fi solicitat unei persoane pe care o cunoştea de mai mulţi ani să găsească şi să efectueze orice demers necesar pentru a ucide alte trei persoane, pe care le-ar fi considerat vinovate de moartea fiului ei în Marea Britanie, în anul 2023”, a transmis Parchetul General.

Procurorii susţin că femeia ar fi fost dispusă să-i plătească asasinului suma de 30.000 de euro, reprezentând câte 10.000 de euro pentru fiecare victimă, la care s-ar fi adăugat cheltuielile aferente (transport, cazare), banii urmând să fie obţinuţi în câteva zile, în urma vânzării unui apartament.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Paradă cu costume de Halloween pe bulevardul Tomis; va fi „înfricoșător de frumos”, spune Primăria Constanța

vin nov. 1 , 2024
Cele mai frumoase costume de Halloween vor defila pe bulevardul Tomis în acest weekend. Evenimentul va fi pus în scenă de studenții Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, sâmbătă și duminică, începând cu ora 17:30, pe bulevardul Tomis, între Capitol și Miga. „Personaje de Halloween vor oferi […]

V-ar putea interesa și: