Reacții după scandalul Moessia. Procurorul Niță: „Asta înseamnă otrăvire”. Proprietarul: „Incident pe fondul unui sezon slab”

Imagine din timpul controlului Protecției Consumatorilor

Protecția Consumatorilor a închis cherhanaua Moessia, după ce un client a ajuns la spital. Este vorba despre un procuror celebru din Constanța, Teodor Niță. Comisarii au găsit acolo ceva de necrezut: peste o tonă de mâncare expirată, chiar și din 2019. Au găsit și excremente de animale lângă locul unde se spălau vase.

Procurorul a dat declarații despre ce i s-a întâmplat celor de la observatornews.ro.

„Le mulţumesc medicilor care m-au salvat, că mă gândesc că am avut o şansă. Poate erau copii, femei gravide, care nu ar fi rezistat la aşa ceva. Sper că legea va fi aplicată şi în cazul acesta. A fost un medic generalist care avea un sac de medicamente şi care m-a ţinut în viaţă până m-a preluat salvarea. Am avut şoc anafilactic. Asta înseamnă otrăvire“, a spus Teodor Niță pentru sursa citată.

Proprietarul restaurantului, Denis Stamatescu, dă vina pe sezonul slab.

„E un incident care a avut loc pe fondul unui sezon slab. Valorile estimate ale cantităţilor de marfă aprovizionate au dus la prea multe stocuri, stocuri care urmau să fie dispuse spre distrugere, iar o eroare umană a dus la acest incident regretabil”, a declarat acesta.

Firma care deține cherhanaua se numește HRC FISH INVEST S.R.L. A fost înființată în 2018. În anul 2021 a avut o cifră de afaceri de 1.560.396 lei și un profit de 607.215 lei, realizat cu o medie de 7 angajați. În 2020 cifra de afaceri a fost de 1.264.099 lei, profitul de 297.512 lei. Anul 2022 ar fi trebuit să fie unul mai bun, în principiu, pentru că sezonul estival nu a fost supus constrângerilor covid, ca cei trecuți.

Se ridică însă o întrebare: servești pește expirat de luni de zile clienților pentru a avea profit?

În ciuda anului slab, administratorul cherhanalei Moessia oferea gratis mâncare refugiaților din Ucraina, lucru surprins și de CNN.

Comisarii de la Protecția Consumatorilor Constanța au propus închiderea localului și au amendat proprietarul cu 10.000 de lei. De asemenea, au sesizat organele de cercetare penală.


2 thoughts on “Reacții după scandalul Moessia. Procurorul Niță: „Asta înseamnă otrăvire”. Proprietarul: „Incident pe fondul unui sezon slab”

  1. OPC ar trebui să-și facă treaba și fără incidente cu oameni importanți în societate, lăsând la o parte prieteniile și corupția .Ce se întâmpla dacă era un om de rând care își permite să servească masa o dată pe lună la restaurant? Este foarte important să treacă în vizită de serviciu pe la restante și în cursul anului,mai ales la cele de pe litoral care organizează evenimente nunti botezuri și parastase la negru cum ar fi restaurantul Marea Neagră din Costinești de pe faleza Costinești, prieteni de șprițuri , tras pe nas , traficanți de droguri și consumatori totodată cu Horia Constantinescu șeful OPC care își permit să sfideze legile având spatele asigurat.Urmeaza cel mai mare eveniment la negru,Revelion 2022-2023 organizat și publicat pe rețelele de socializare Facebook , inclusiv evaziunea fiscală în trend.

  2. n-am inteles ce treaba are sezonul slab cu mizeriile gasite Sezon slab inseamna timp mort deci bun sa-ti faci ordine in ograda Asta nu este un caz singular deci cine trebuie sa ne pazeasca nu-si face treaba si incaseaza bani degeaba Pentru fiecare caz trebuie sanctionati inspectorii opc

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cutremur la 118 km de Constanța

vin dec. 2 , 2022
Un cutremur cu magnitudinea 2,6 a avut loc vineri seara într-o zonă mai puțin obișnuită pentru astfel de evenimente: în județul Ialomița. Epicentrul a fost la Amara, la nord-vest de Slobozia. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 18.23. Acesta a avut magnitudinea […]
cutremur

V-ar putea interesa și: