Reglare de conturi în stil mafiot în Medgidia: doi bărbați, o femeie și o fetiță de 10 ani au fost stropiți cu benzină în propria casă și li s-a dat foc

Imagine cu rol demonstrativ

Scene desprinse parcă dintr-un film cu mafioți au avut loc în Medgidia, pe 5 august. În jurul orei 2.50, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la domiciliul unei persoane, din municipiul Medgidia, a izbucnit un incendiu.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, mai multe persoane din imobilul respectiv fiind transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

„Din cercetări a reieșit faptul că, pe fondul unui conflict anterior, în noaptea de 4 spre 5 august a.c., în jurul orei 2.00, la domiciliul unei femei, de 44 de ani s-ar fi deplasat mai multe persoane, care ar fi pătruns în curte și în locuință, unde ar fi început să o lovească pe aceasta și pe membrii familiei sale. Mai mult, după agresiunile fizice, persoanele în cauză le-ar fi stropit cu benzină pe victime, ulterior dându-le foc, după care autorii ar fi părăsit locația.”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

4 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind vorba despre o minoră, de 10 ani, care prezenta arsuri de gradul 1 și 2, o femeie, de 44 de ani, care prezenta arsuri de gradul 2 și 3, și doi bărbați, de 41, respectiv 42 de ani, care prezentau leziuni traumatice și arsuri.

În cazul bărbatului de 42 de ani, medicul legist a concluzionat faptul că leziunile produse i-au pus viața în pericol.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor calificat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

În urma investigațiilor, au fost identificați 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 37 și 57 de ani, bănuiți de comiterea faptelor.

Cei 3 bărbați se numesc Rustem Raim, Rustem Beinur și Rustem Belgin, potrivit unui document publicat de instanțe.

La aceeași dată, polițiștii de investigații criminale i-au reținut pe cei în cauză, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

La data de 6 august a.c., cei 3 au fost prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive pentru 30 de zile, iar instanța a admis propunerea.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Accident cu patru autoturisme pe DN 21

Sun Aug 7 , 2022
Duminică după amiază a avut loc un eveniment rutier pe drumul național DN 21, la km 9+875, la intrare în satul Albina, Brăila. În accident au fost implicate 4 autoturisme, în condițiile unui carosabil uscat. Traficul se desfăşoară alternativ, dirijat de poliție. La aproximativ aceeași oră a avut loc și […]