Remus Lucian, omul care a adus 30 de milioane de euro în județul Constanța, vrea să fie primarul comunei Corbu

Remus Lucian candidat Primaria Corbu

Remus Lucian, arhitect, inginer constructor și antreprenor, și-a lansat candidatura la funcția de primar al comunei Corbu.

Acesta va candida din partea unei noi formațiuni politice, al cărei președinte este: Uniunea Salvați Corbu.

„Este un partid format din localnici și nu numai, care s-au săturat de actuala clasă politică ce conduce această comună și vor să pună piciorul în prag, să schimbe modul în care se face politică în comună. Tocmai de aceea, am spus să punem stop neprofesionalismului, incompetenței, relei voințe și furtului din avutul public”, a spus acesta.

Partidul Uniunea Salvați Corbu are oamenii și capacitate de a duce comuna la o dezvoltare durabilă, spune acesta.

Remus Lucian este căsătorit, are o fetiță de șase ani. În urmă cu câțiva ani a construit o pensiune în comună. În ultimii 14 ani, a realizat peste 2.000 de proiecte atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice și primării.

„Printre acestea sunt multe proiecte de dezvoltare a localităților, atât a utilităților cât și a infrastructurii, multe dintre ele realizate pe fonduri europene, care au adus în județul Constanța peste 30 de milioane de euro.”, a spus acesta.

Remus Lucian afirmă că nu vine la Primăria Corbu pentru a face ucenicia și a afla ce înseamnă administrație publică locală.

„Am făcut acest lucru între 2001 și 2006, la Primăria Constanța, unde am început ca simplu inspector și am ajuns șef serviciu al Corpului Corp Control. Am plecat din sistemul de stat și am intrat în sistemul privat încercând să-mi urmăresc visul de-o viață: de a deveni arhitect și de a crea frumosul”, a punctat el.

Iată o scurtă prezentare a sa.

➡️ Clip lansare 🎥 Arhitect Remus Lucian – Candidat Primăria Corbu. ✅

➡️ Clip lansare 🎥 Arhitect Remus Lucian – Candidat Primăria Corbu. ✅🔝 Arhitectul unei comune noi! 🔝➡️ Corbu merită mai mult!➡️ Este timpul unei schimbări!

Publicată de Arhitect Remus Lucian pe Vineri, 5 iunie 2020

Comuna Corbu este formată din satele Corbu, Luminița și Vadu. Are o importanță deosebită din punct de vedere turistic (aici se găsesc unele din cele mai frumoase plaje din România, și nu numai), dar și al industriei extractive de petrol și gaze, pentru că pe aici trec unele din conductele celor mai mari companii din domeniu. Zona are și o importanță militară, strategică, aici aflându-se și Tabăra de Instrucție și Poligonul de Trageri Sol-Aer Gl. bg. Ion Bungescul. Este singura unitate din Armata României în care se organizează şi se execută trageri în mediul aerian şi are misiunea de a asigura executarea tragerilor sol-aer, aer-aer şi navă-aer, de iniţiere, învăţământ, instrucţie şi de luptă, pentru instruirea şi evaluarea structurilor din Armata României, din alte structuri ale Sistemului Naţional de Apărare şi din ţările membre NATO sau partenere şi de testare-evaluare în cadrul programelor de dezvoltare şi achiziţii de tehnică, precum şi efectuarea casărilor şi distrugerilor de muniţii şi alte dispozitive explozive.

La recensământul din 2011, comuna Corbu avea o populație de 5689 locuitori. În prezent, primar este Marian Gălbișanu, PNL.


sprijina-jurnalismul-independent
Constanta-financiara-sigla-jpg

Articole recente

Leave a Reply

Your email address will not be published.