Reparațiile la rafinăria Petromidia Năvodari, după explozia ucigașă din vară, aproape de finalizare

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului kazah KMG International a finalizat mare parte din lucrările de revizie a unităților de producție de pe platforma Petromidia și efectuează ultimele verificări tehnice în vederea repornirii activității de producție în condiții de maximă siguranță. Instalațiile tehnologice vor fi repornite etapizat și se preconizează că vor atinge, până la finele lunii octombrie, randamentele optime de funcționare.

Pe fondul exploziei mortale survenite pe data de 2 iulie 2021 în instalația de Hidrofinare Petrol Motorină (HPM), activitățile de producție au fost sistate și a fost dispusă o serie de lucrări pentru refacerea instalațiilor afectate.

„Echipele de specialiști din cadrul companiei, împreună cu cei din Rominserv și susținuți de companii cu expertiză, au reușit, în perioada iulie – septembrie, să verifice, să repare și să testeze activele de producție, toate fiind în linie cu obiectivul de a ne îmbunătăți constant performanțele tehnice și de siguranță în exploatare. Le mulțumim colegilor și partenerilor pentru efectuarea corespunzătoare a acestor operațiuni. Împreună, avem o mare responsabilitate în protejarea angajaților, a comunității și a mediului înconjurător, dar și în aprovizionarea cu produse petroliere a României și a țărilor din regiunea Mării Negre”, a declarat Felix Crudu Tesloveanu, directorul general al Rompetrol Rafinare.

Graficul de lucrări a presupus un volum mare de acțiuni, cu număr semnificativ de conducte verificate, remediate sau înlocuite, iar toate celelalte echipamente au fost verificate și remediate, unde a fost necesar. Totodată, cablurile de instrumentație și cele electrice au fost înlocuite, în fiecare instalație au fost verificate toate elementele și echipamentele care țin de siguranța în operare, iar personalul operator al rafinăriei a fost reinstruit și recertificat.

Pe parcursul lucrărilor, au fost implicate peste 20 de companii, iar numărul total de oameni care au lucrat pentru repunerea în funcțiune a instalațiilor a fost de aproximativ 1.000 (angajații Rompetrol Rafinare, Rominserv și specialiști din companiile contractate).

În ceea ce privește instalația de Hidrofinare Petrol Motorină, aceasta a fost izolată tehnologic, finalizarea reconstrucției și repornirea urmând să aibă loc în cursul anului 2022.

Pentru toate lucrările efectuate în această perioadă de nefuncționare a rafinăriei, ulterior incidentului, Rompetrol Rafinare a fost în contact cu autoritățile competente, în vederea repornirii în siguranță și în conformitate cu cerințele legale.

Rompetrol Rafinare este cel mai mare activ al Grupului KMG International în România. Compania operează cele două rafinării ale Grupului – Petromidia Năvodari și Vega Ploiești (unic producător de bitum și hexan din România) și singura divizie de petrochimie din țară.

Principalii acționari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Asociația Comandanților de Navă din România, proiect destinat copiilor cu părinți navigatori

Tue Sep 28 , 2021
Asociația Comandanților de Navă din România organizează în perioada 01 octombrie 2021-30 ianuarie 2022 proiectul Seamen`s Kids, care își propune să contribuie la dezvoltarea fizică și emoțională a copiilor cu părinți navigatori, precum și atragerea atenției autorităților locale asupra importanței utilizării sportului ca și mijloc de intervenție în dezvoltarea fizică, […]