Reprezentanți ai unor instituții de învățământ superior din Belgia, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Norvegia au participat la o activitate a Universității Ovidius din Constanța

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, recent, cea de-a doua ediție a evenimentului „Exchange Days – Enhancing the international partnerships and boosting institutional capacity”, activitate realizată în cadrul proiectului „Extinderea strategiei de internaționalizare și creșterea vizibilității Universității Ovidius din Constanța prin acțiuni de promovare în plan internațional ca universitate multiculturală comprehensivă” (ESPERO II).

La manifestare au luat parte peste 50 de participanți, printre care s-au numărat și reprezentanți ai unor instituții de învățământ superior din Belgia, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Norvegia.

„În cadrul evenimentului au fost organizate o serie de mese rotunde la care participanții au identificat cele mai eficiente strategii de dezvoltare a relațiilor dintre universitățile implicate în proiect. Domeniile vizate au fost împărțite în cinci categorii: inginerie și științe; medicină; educație și psihologie; știința artelor, filologiei și istoriei; științe economice și sociale.

Totodată, evenimentul a inclus o activitate dedicată specialiștilor în relații internaționale, care au prezentat politicile fiecărei instituții de învățământ superior cu privire la procesul de internaționalizare și au oferit suport logistic celorlalți participanți, în vederea alegerii celor mai bune programe de finanțare a ideilor generate în cadrul întâlnirii”, a precizat prof. univ. dr. Cristina Duhnea, directorul proiectului.

Proiectul ESPERO II, cod CNFIS-FDI-2023-F-0538, are o valoare totală de 306.000 lei și este unul dintre cele șapte proiecte ale UOC, finanțate de Ministerul Educației prin Fondul de Dezvoltare Instituțională.


Puteți urmări Constanța 💯% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primăria Constanța: lucrările de modernizarea a bulevardelor continuă în ritm alert

mie iul. 5 , 2023
Primăria Constanța a anunțat că „lucrările de modernizare” între Gara CFR și stațiunea Mamaia (b-dul 1 Decembrie 1918 și b-dul Alexandru Lăpușneanu) „continuă în ritm alert atât pe timpul nopții, cât și pe timpul zilei.” Echipele de muncitori continuă până sâmbătă, între orele 20:00 și 05:00, frezarea bulevardului 1 Decembrie […]

V-ar putea interesa și: