Restaurarea hărții siturilor arheologice din Dobrogea, o rușine

Foarte multe litere au căzut de pe hartă. Foto: 13 iunie 2024, Constanța 100%

Restaurarea hărții siturilor arheologice din Dobrogea, la care se lucrează de aproape trei ani, este un eșec și o rușine. Astăzi, majoritatea cetăților de pe hartă nu aveau numele complete.

În noiembrie 2023, Primăria Constanța anunța că lucrările NU au fost finalizate și că dacă inițial mai trebuiau montate elementele ceramice care au fost refăcute în ateliere de specialitate, în urma furtunii s-au desprins și câteva litere, care acum vor trebui remontate.

Din păcate, azi erau lipsă mult mai multe litere decât atunci.

Anul trecut, primăria spunea că, potrivit artiștilor plastici responsabili, literele s-au desprins pentru că nu fuseseră fixate definitiv.

„În această perioadă urma să fie aplicată o substanță care să ajute la stabilizarea lor, iar în contextul ploii și a furtunii din weekendul trecut, care a distrus acoperișuri și a smuls copaci, literele au fost dislocate. Literele, la fel ca și elementele ceramice, vor fi fixate imediat ce vremea și temperaturile vor permite, cu ajutorul unui utilaj cu braț mobil. Precizăm că toate lucrările au fost realizate de artiști plastici restauratori și experți în domeniu, atestați de Ministerul Culturii, păstrându-se materialele și tehnicile de punere în operă.”, afirma primăria pe 24 noiembrie 2023.

Harta a intrat în restaurare în octombrie 2021! Detalii AICI.

Având o suprafață de 261 de metri pătrați, harta siturilor arheologice prezintă ruinele așezărilor dacice,  ale orașelor și cetăților grecești sau romane care sunt marcate cu vechile denumiri, iar placa de marmură alăturată oferă denumirile actuale și distanțele în kilometri raportate la municipiul Constanța.

Recomandare:


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Mihai Lupu, surclasat în alegeri chiar și de omul lui Șoșoacă

joi iun. 13 , 2024
Mihai Lupu a suferit o umilință politică în alegerile din 2024 cum s-a mai văzut rar pe scena politică locală. Omul care s-a bătut pentru președinția Consiliului Județean Constanța a fost votat de numai 8.687, cu tot sprijinului lui Cristian Popescu zis Piedone, al partidului turnătorului Dan Voiculescu, al aparițiilor […]
mihai lupu cjc

V-ar putea interesa și: