Restricții de trafic în municipiul Constanța pentru Revelionul organizat de prietenul primarului Chițac

Primarul Vergil Chitac și Gabriel Cucli, omul care organizează revelionul din Constanța cu bani publici

Revelionul organizat de Primăria Constanța scoate la iveală o combinație clasică de bani publici, relații personale și atribuiri directe. Sub semnătura primarului Vergil Chițac, petrecerea de Anul Nou ajunge în mâinile unei firme tinere, controlate inclusiv de Gabriel Cucli, personaj apropiat edilului, într-un contract de peste 66.000 de euro, fără licitație și fără concurență. Pentru ca totul să fie bine, primăria a decis să instituie restricții de trafic pe 31 decembrie 2025 și 1 ianuarie 2026.

Noaptea dintre ani va fi sărbătorită la Constanța printr-un concert susținut de DJ Pierre D’Vară, Smiley și Lucian Colareza. Spectacolul va începe la ora 21:30, în parcarea de la Sala Sporturilor. Cei prezenți vor avea parte și de lasere, lumini și confetti.

Primăria a anunțat că, în perioada 31 decembrie – 1 ianuarie 2026, bulevardul Tomis va deveni, din nou, un spațiu dedicat socializării și plimbărilor.

„Pentru ca nimic să nu tulbure atmosfera de sărbătoare și pentru siguranța participanților, se va restricționa circulația rutieră pe bulevardul Tomis, porțiunea cuprinsă între bulevardul Mamaia și bulevardul Ferdinand, de miercuri, 31 decembrie, ora 06:00, până joi, 1 ianuarie, ora 23:00. Pe durata restricțiilor, traseul autobuzelor care circulă pe bulevardul Tomis va fi deviat pe strada Răscoalei din 1907.”, a anunțat instituția.

Programul de circulație al autobuzelor de pe liniile 2-43, 5-40, 44, 48 și 101 va fi prelungit în noaptea de Revelion. Astfel, în intervalul 31 decembrie, ora 21:00-01 ianuarie, ora 02:00, autobuzele vor circula cu o frecvență de 30 de minute.

De asemenea, pentru amenajarea zonei de eveniment aferente Revelionului 2026, accesul auto în parcarea de la Sala Sporturilor va fi restricționat în perioada 29 decembrie, ora 22:00- 01 ianuarie, ora 23:00.

Totodată, în perimetrul evenimentului este interzisă intrarea cu următoarele obiecte: sticle, cutii de băutură, droguri, obiecte contondente, materiale inflamabile sau explozive, articole pirotehnice, artificii, orice tip de obiecte care îi pot răni pe participanți.

Organizatorul, prieten cu primarul

Primăria Municipiului Constanța plătește pentru ca o firmă privată să organizeze o petrecere de Revelion. Instituția a atribuit direct firmei SC Media Prompt Agency SRL 324.280 de lei cu TVA inclus (66.179,6 euro) pentru eveniment. Fără licitație. Fără concurență. Direct.

Firma nu are tradiție în astfel de evenimente. A fost înființată în 2024.

Potrivit datelor pulicate în SICAP, firma va organiza un spectacol în parcarea Sălii Sporturilor din oraș, unde vor susține un spectacol, timp de patru ore, DJ Pierre D’Vară, Smiley și Lucian Colareza.

Potrivit termene.ro, firma aparține lui Stăncescu Cosmin Iulian (66% din acțiuni), cetățean german, care are numele de scenă, adică de influencer, Caz Stan, și Gabriel Cucli (34% din acțiuni). Cucli s-a făcut remarcat în mediul online după ce a postat imagini în care el și primarul se simt bine de tot la șprițuri. Este și finul fostului prefect PNL al Constanței, actualul președinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Potrivit programului, DJ Pierre D’Vară va fi pe scenă de la ora 21.30 până la ora 23.00, Smiley, de la ora 23.00 până la ora 00.00, și Lucian Colareza, de la ora 00.10, până la 01.30.

Promovarea întregului eveniment va fi făcută prin zece spoturi diferite la o stație de radio distinctă, prin 20 de materiale editoriale în mediul online și prin afișaj digital.

Ce onorarii vor încasa artiștii

Potrivit datelor publicate de SC Media Prompt Agency SRL pe SICAP, onorariile sunt următoarele:

  • DJ Pierre D’Vară – 10.000 de lei fără TVA, adică de 12.100 de lei cu tot cu TVA (2.469,4 euro).
  • Smiley – 164.320 de lei fără TVA, respectiv 198.827,2 lei cu TVA inclusă (40.577 de euro).
  • Lucian Colareza – 12.500 de lei fără TVA, adică de 15.125 de lei cu TVA inclusă (3.086,7 euro).

Contactt de Constanța 100%, artistul Smiley nu a dorit să spună care este tariful său obișnuit pentru un spectacol de revelion.

Serviciile de catering vor costa 81.180 de lei fără TVA, respectiv 98.227,8 lei cu tot cu TVA, ceea ce înseamnă 20.946,5 euro.

Compania angajată de primăria lui Vergil Chițac transmite, de asemenea, că „prețurile sunt pentru fiecare artist în parte, incluzând toate costurile aferente: onorarii, transport, masă și cazare”. Mai mult, se precizează că „în situații obiective de neprezentare, cazuri de forță majoră, se va oferi un artist similar din punct de vedere muzical, notorietate și preț, cu cel cu care se înlocuiește, numai cu acordul Primăriei Municipiului Constanța”.

Deși nouă, firma Media Prompt Agency SRL a prins mai multe contracte de la Primăria Constanța. Primul a fost încheiat, tot fără licitație, la data de 2 decembrie 2024, când municipalitatea a contractat servicii prestate de artiști cu ocazia Târgului de Crăciun din Piața Ovidiu, în perioada 6 – 24 decembrie 2024, în valoare de 250.000 de lei fără TVA, respectiv de 2978.500 de lei cu TVA inclusă. Atunci, au participat Amme Music, Xonia, formația Pindu, Holograf și Coralia Armonia.

De asemenea, a mai primit, în mai 2025, de la primăria condusă de Vergil Chițac, un contract pentru prestarea de servicii necesare pentru organizarea evenimentului de inaugurare a Cazinoului Constanța, prilejuit de „Zilele Constanței”. Afacerea a costat 264.000 de lei fără TVA, respectiv 314.160 de lei cu TVA inclusă.

Media Prompt Agency SRL organizează și târgul de Crăciun din Poarta 6. Pentru închirierea spațiului, a plătit mai puțin de 10.000 de lei. Într-un clip care se voia a fi de promovare, organizatorii au luat la mișto, scuzați expresia, târgul organizat de Primăria Craiova. Detalii AICI.

Aceeași firmă a închiriat de la Primăria Constanța spațiul din fața Cazinoului, transformându-ul pentru două zile în propria moșie. Detalii AICI.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Pensiile speciale rămân în vigoare - judecătorii CCR susținuți de PSD nu s-au prezentat la ședință

lun dec. 29 , 2025
Judecătorii Curții Constituționale a României nu au luat nici luni, 29 decembrie. o decizie pe legea privind pensiile magistraților, pentru că cei patru judecători propuși de PSD nu s-au prezentat la ședință. Cu o zi în urmă, ei au părăsit sala, iar decizia nu a mai putut fi luată din […]