Revoltă după ce un șofer a fost omorât cu o piatră. Un oraș a fost declarat „zonă specială de siguranţă publică”

A fost revoltă, aseară, în orașul Bolintin-Vale din Giurgiu, după ce un şofer de microbuz a fost lovit cu piatra în cap şi a murit duminică la spital, în urma unui scandal izbucnit pe stradă. 

Sute de localnici au manifestat în faţa Primăriei, unde au cerut măsuri urgente, care să-i protejeze de comunitatea rromă venită din altă localitate, care ar provoca o mulţime de scandaluri. Pentru a calma spiritele, poliţiştii au fost nevoiţi să tragă un foc de avertisment. Oraşul a fost declarat zonă specială de siguranţă publică, iar zeci de jandarmi şi poliţişti au fost mobilizaţi la faţa locului.

În seara asta o să se schimbe ceva în Bolintin! Dreptate! Dreptate! 

Nemulţumiţi că siguranţa lor şi a copiilor este pusă zilnic în pericol, sute de localnici au pornit în marş spre Primăria din Bolintin Vale. Acolo au cerut intervenţii ferme ale autorităţilor, susţinând că întreaga comunitate are de suferit din cauza unei familii de rromi din care face parte şi cel care l-ar fi ucis pe şoferul microbuzului. 

Au venit, s-au stabilit la noi aici şi în scurt timp au început problemele. S-a furat foarte mult, foarte multe scandaluri, foarte multe intimidări la adresa oamenilor din localitate. S-a întâmplat să fim jefuiţi, noapte de noapte, zi de zi stăm cu teamă pentru că intră în casă, îţi pune cuţitul la gât, a furat şi a plecat.

Până să ajungă în faţa Primăriei, protestatarii au trecut şi au huiduit prin faţa caselor celor pe care îi acuză că îi terorizează. Au fost calmaţi de politişti care au tras un foc de avertisment în aer. 

Gata! Haideţi să ne calmăm! Haideţi să rămânem aşa, liniştiţi! Rămânem, râmânem! 

Şuţă Constantin – IPJ Giurgiu: Un coleg a executat un foc de avertisment. În momentul în care oamenii s-au apropiat de politişti pentru a nu fi victimizaţi s-a folosit armamentul din dotare. 

După câteva ore de discuţii între autorităţi şi reprezentanţii protestatarilor, situaţia s-a calmat. Astăzi, la prânz, prefectura Giurgiu va anunţa măsurile pentru stoparea actelor de agresiune din oraş. 

Aneta Matei – prefect Giurgiu: Am ascultat nemulţumirile şi doleanţele cetăţenilor, am discutat cu instituţiile abilitate. La ora 1 revenim aici, ne întâlnim cu cetăţenii şi le prezentăm întregul plan de măsuri. 

Daniel Trăistaru – primarul oraşului Bolintin Vale: Au fost luate măsuri de-a lungul timpului, unii sunt cu forme legale, alţii nu sunt cu forme legale. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, să se desfinţeze, am mers în instanţă pentru desfinţare, sunt procese în derulare. 

Protestul localnicilor din Bolintin-Vale vine după un scandal încheiat cu o tragedie, pe 9 ianuarie, când un tânăr de etnie rromă l-a ucis pe un şofer de microbuz. 

Ştefan – nepotul victimei: Unchiu-miu a crezut ca ei vor să meargă la Bucureşti. a zis hai să îi luăm. CUT 03 58 a urcat unul în maşină, a început să caute pe acolo, CUT şi după au început să îl înjure, să dea bere pe el.. i-au făcut pană la maşină cu un cuţit. 

După un schimb acid de replici, tânărul a luat o piatră şi l-a lovit în zona capului pe şofer. Victima s-a prăbuşit la pământ şi a fost transportată la un spital din Capitală, dar şi-a dat acolo ultima suflare. Atacatorul a fost reţinut.

Moise Marius Ionel, adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Giurgiu: A fost prezentat Judecătoriei Bolintin care a emis mandat de arestare. 

Oraşul a fost declarat zonă specială de siguranţă publică, iar trupele speciale din cadrul Poliţiei au fost mobilizate în Bolintin pentru a preveni eventuale conflicte. Edilul susţine că din 2016, de când este primar, a făcut solicitări către toţi prefecţii pentru a cere suplimentarea forţelor de ordine şi că s-a adresat chiar fostului ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela, care i-ar fi răspuns că în contextul pandemiei nu poate suplimenta echipajele de poliţie sau jandarmerie. 

Sursa: ObservatorNews.ro

Zen Residence
energia residence

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

„Într-un an și trei luni, Primăria Constanța nu a fost în stare să scoată niște dale din pământ”

Thu Jan 13 , 2022
Deputatul Bogdan Bola a declarat, astăzi, că la întrebat pe ministrul Apărării de atunci, Nicolae Ciucă, de ce se întârzie de mai bine de un an începerea construirii Monumentului Dobrogei, având în vedere că încă din august 2020 scuarul de la Tribunalul Constanța (105 m²) fusese dat de Primărie în […]