
Traseul cuprins între Gara CFR și stațiunea Mamaia va fi complet reconfigurat, prin implementarea unui proiect cu fonduri europene destinat îmbunătățirii mobilității urbane durabile în municipiul Constanța, a anunțat primăria. Este proiectul început de Decebal Făgădău, continuat de Vergil Chițac și echipa sa.
Procedura de achiziție publică este în desfășurare urmând ca în perioada imediat următoare să demareze lucrările de resistematizare a infrastructurii de transport aferente bulevardelor 1 Decembrie 1918 și Alexandru Lăpușneanu. Prin această resistematizare se urmărește încurajarea utilizării modurilor de transport mai prietenoase cu mediul, prin creșterea calității și atractivității serviciului de transport public local și a infrastructurii aferente mobilității active, respectiv deplasarea pietonală și cu bicicleta.
Totodată, se urmărește alinierea la strategiile și normele europene de îmbunătățire a calității aerului, estimându-se scăderea anuală a gazelor cu efect de seră cu 1,4% după primul an de la finalizarea proiectului.
„Proiectul de îmbunătățire a mobilității urbane durabile prevede reabilitarea părții carosabile pe o suprafață de peste 140.000 mp, modernizarea și extinderea traseelor pietonale pe o suprafață de peste 40.000 mp. Arterele rutiere vor beneficia de aproximativ 8 km de piste de biciclete și 11 km de benzi de circulație dedicate transportului public.”, spun reprezentanții Primăriei Constanța.
În ceea ce privește amenajările urbane, vorbim despre stații de transport public modernizate, mobilier urban inteligent alimentat de energie solară prevăzut cu senzori pentru măsurarea calității aerului, sisteme de informare cetățeni cu mesaje variabile, o rețea nouă de iluminat public pentru carosabil, iluminat smart la trecerile pentru pietoni, spații verzi și sistem de irigații.
Întreaga zonă va fi adaptată la nevoile persoanelor cu dizabilități și mobilitate redusă prin marcaje și indicatoare speciale.
Având în vedere introducerea benzilor unice de transport public, se vor elimina locurile de parcare situate la marginea părții carosabile. Municipalitatea va identifica terenuri pentru relocarea celor 1200 de locuri de parcare, prin construirea de parcări subterane și supraetajate (vechea administrație vorbea despre mai mult de 1.300 de locuri care vor dispărea). Una dintre parcări ar putea fi construite în zona Casa de Cultură, a spus primaru Vergil Chițac. Detalii aici: Unde s-ar putea construi cea mai mare parcare din orașul Constanța.
Durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni. În tot acest timp, zona cuprinsă între Gara CFR și stațiunea Mamaia se va transforma într-un imens șantier. Traficul infernal, materialele de construcții care vor bloca căile de acces și praful vor reprezenta o provocare pentru locuitorii orașului.
Proiectul „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia”, Cod SMIS 129224 este finanțat prin Regio – Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 4: “Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile“.
Valoare totală a proiectului este de peste 90 de milioane de lei, toate cheltuielile fiind eligibile în proporție de 100%. Contribuția financiară a Municipiului Constanța este de aproximativ 2 milioane de lei.
Cred ca proiectul de reabilitare a fost bine „rumegat”, pentru cresterea mobilitatii, nu doar pentru ca noile autoritati sa ramana cu ceva in istoria municipiului.
Poate se rezolva conflicte majore din trafic, cum ar fi intersectia 1Decembrie(Lapusneanu) cu I.G.Duca (Caragiale). Aici ar fi posibil un pasaj suprateran pe Lapusneanu cu 2×2 benzi de tranzit (in ambele sensuri).
Totusi, in lipsa unor solutii viabile, mi se pare straniu sa se desfiinteze sute de locuri de parcare, in conditiile in care zona bd. 1Decembrie+Lapusneanu este, poate, cea mai dens polulata zona din Constanta.
Iar dupa desfiintarea parcarilor din dreptul parcului Tabacarie familiile cu copii vor veni in parc cu autobuzele, sau vor cauta alte locuri de plimbare? Va deveni Tabacarie un parc doar pentru pensionari si biciclisti?
Allooo primaria!nu vreti sa va laude lumea ca ati instalat semafor cu buton la trecerile de pietoni peste caile cele mai circulate,zonele pietelor,scolilor,etc?
prin Europa civilizata sunt de zeci de ani,au fost si in Constanta la un moment dat,dar au disparut,de cand a inceput lumea sa rreaca strada cu ochii in telefon…sauleanu