Rezultate sondaj. Ce note a primit D. Făgădău de la cititorii Constanța 100%

Decebal Făgădău – fotografia folosită în campania electorală

Constanța 100% a lansat un sondaj prin care vă ofeream posibilitate să-i acordați o notă primarului Constanței, Decebal Făgădău, la fix doi ani de când a fost ales în această funcție.

Nu avem pretenția de a fi fost un sondaj cu caracter științific, dar considerăm că rezultatele sale sunt un semnal de alarmă pentru actualul primar și echipa sa.

Spunem asta pentru că 55% din votanți i-au acordat primarului nota 1. Deși poate părea exagerat de puțin, este totuși un barometru care trebuie luat în considerare. De asmenea, 30% i-au acordat nota 4.

În total, un procent extraordinar de mare, de 83%, îi acordă note între 1 și 4, lăsându-l practic, dacă vorbim în termeni școlari, repetent.

Interesant este și că D. Făgădău a primit numai 19 note de 10, în condițiile în care, de obicei, activul de partid se mobilizează în astfel de sondaje. Asta ne spune că nici măcar membrii PSD nu sunt mulțumiți de activitatea primarului PSD.

Iată rezultatele, cu mențiunea că alte sute de voturi au fost acordate în comentariile de pe rețelele de socializare.

rezultate sondaj decebal fagadau

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Prostituate din Constanța amendate de polițiști

Fri Jun 8 , 2018
Mai multe prostituate din Constanța au fost amendate de polițiști cu circa 500 de lei fiecare. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța cu sprijinul Serviciului Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au desfășurat, ieri, o acțiune pe raza municipiului Constanța pentru prevenirea și combaterea […]
prostituate