Roata londoneză din Constanța bagă zâzanie între actualul primar și fostul viceprimar

Roata londoneză din Constanța, anunțată cu mare fast de fostul primar, Decebal Făgădău va dispărea. Decizia a fost luată de noua conducere și anunțată de actualul city manager, Felicia Ovanesian (avocat, fost lider PMP), prietenilor pe care îi are pe pagina personală de Facebook, de acum câteva zile. Astăzi, primarul Vergil Chițac, PNL, a oferit explicații, tot pe pagina sa de Facebook (de această dată, pagina oficială, pe care o poate urmări oricine dorește).

Iată ce spune primarul.

„Situația se prezintă după cum urmează: agentul economic a beneficiat de la bun început doar de o autorizație temporară de funcționare. A solicitat, de bună-voie și nesilit de nimeni să funcționeze exclusiv în perioada cuprinsă între Paște și 30.09.2020, urmând ca la expirarea perioadei să se mute la Cluj.

Așa se explică faptul că a beneficiat de autorizații de funcționare emise pe câte o lună și prelungite succesiv până la 30.11.2020.

Pe de altă parte, roata nu trebuia, de la bun început, amplasată în locația pe care o cunoaștem cu toții. Din mai multe motive.

Primul ar fi acela că aceeași locație fusese deja aleasă, de aceeași administrație anterioară, pentru amplasarea unei organizări de șantier destinată realizării lucrărilor de reabilitare a marilor bulevarde. Iar roata a fost amplasată exact în mijlocul viitoarei organizări de șantier.

În opinia mea, camioanele de mare tonaj, utilajele, materialele de construcție și poluarea aferentă nu pot coexista cu mijloacele de recreere. Sunt chiar incompatibile. Coexistența ar genera pericol. Amplasarea organizării de șantier nu poate fi modificată. Decât cu riscul pierderii unei finanțări europene nerambursabile de 16 milioane euro.

Al doilea motiv este acela că regulamentul urbanistic nu permite amplasarea roții în respectiva locație. Nu este nicio diferență între a amplasa un bloc într-o locație nepermisă de regulamente și a plasa o roată panoramică într-o locație interzisă de regulamente.

În sfârșit, cum reabilitarea bulevardelor, proiect ce se va realiza cu fonduri europene, demarează în jurul datei de 01.03.2021, roata panoramică nu mai poate fi păstrată în zona Cazinoului.

De principiu, nu mă opun relocării acesteia. Cu condiția identificării unei locații legale.

Singura mea nedumerire este aceasta: cum este posibil ca cei ce înfierau proletar fosta administrație pentru amplasarea roții, aruncând anatema asupra acesteia, să se fi transformat în doar 6 luni de zile în cei mai vajnici apărători ai ei?”

Citește și: VIDEO FOTO Cum a fost prima plimbare cu roata ca la Londra din Constanța

Replica fostului viceprimar

În replică, fostul viceprimar Costin Răsăuțeanu, actual consilier PSD, a declarat, tot pe pagina sa de Facebook, că „Roata Panoramică trebuie să rămână un punct de atracție turistică!”

„Este un obiectiv turistic deja consacrat al orașului nostru, salutat cu entuziasm de miile de turiști în vara anului trecut.

Este un punct de atracție menit să mute atenția pe zona istorică a Constanței, pe faleza Cazinoului, dar și Portul Turistic.

Într-un anunț postat astăzi via Facebook, conducerea primăriei propune desființarea acesteia, invocand “obturarea vizibilității către mare“. Vă vine să credeți?🤦🏻‍♂️

Sper că a fost o exprimare nepotrivită sau este pur și simplu o decizie pripită și puerilă, lipsită de orice perspectivă și urmă de profesionalism!

Denumirea însăși face referire la panoramă!

Obiectivul a fost acela de a putea avea de la înălțime o vedere cuprinzătoare asupra orasului și a mării.

Este lipsă de bun simț și respect față de constănțeni și de turiști!

Puteți găsi un loc potrivit pentru a păstra acest obiectiv turistic. Trebuie doar să vreți!

Nu vă puteți juca de-a v-ați ascunselea cu obiectivele turistice ale orașului!”

Concluzia mea din aceste declarații: administrația și politica locală se fac pe Facebook.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

3 comentarii

  • Pt ce dracu se dau autorizatii de o zi sau o luna cand numai sa o muti iti trebuie vreo 2-3 luni. Asa se explica jigodizmul autorizarilor si avizelor locale si nu numai, este o spaga in forma continuata!~

  • De ce la Cluj se poate si la Constanta nu?! Clujul are deja panorama de pe “Cetatuie-Belvedere”.Rusine Constanta…!

  • Cred ca roata a fost amplasata acolo pentru ca un numar mare de turisti sa admire panorama orasului, mai ales a zonei peninsulare ( si nu aceea a portului).
    Din pacate, amplasarea la o cota 0 (aproape de nivelul marii) si diametrul relativ modest al rotii, nu prea indeplinesc acest deziderat. Afluxul turistilor a scazut destul de repede.
    Pe de alta parte, organizarea de santier pt…marile bulevarde, este cam departe de 1 Decembrie si Lapusneanu (presupun ca despre acestea este vorba).
    Va fi un trafic de cosmar intre Poarta 1 si Kaufland, Casa de Cultura…( sper sa ma insel)!

Leave a Reply

Your email address will not be published.