Robert Boroianu: Apa potabilă furnizată către populație trebuie să fie gratuită

robert-boroianu

Candidatul PNL Constanța pentru Camera Deputaților, Robert Boroianu, a declarat marți, într-o conferință de presă, că va propune un amendament în Constituția României prin care să fie introdus accesul garantat la apă pentru toți cetățenii.

„Îmi doresc ca, atunci când se va revizui Constituția, să introduc un amendament prin care alimentarea cu apă a populației să fie asigurată de stat, prin intermediul autorităților locale, direct și non-profit. Apa potabilă furnizată către populație, către consumatori nu către societăți comerciale sau alt gen de întreprinderi, trebuie să fie gratuită. Dreptul la apă trebuie să fie un drept fundamental garantat prin Constituție. Statul, prin pârghiile pe care le are, trebuie să asigure acest drept fundamental. România este o țară unde se găsesc foarte multe zone în care sărăcia atinge cote maxime, zone în care copiii și adulții nu au acces la apă”, a declarat candidatul liberal.

În susținerea argumentației sale, Robert Boroianu a făcut referire la exemplul unei alte țări membre UE, Slovenia, care recent a adăugat dreptul la apă în legea fundamentală.

„În Europa, acum două săptămâni, Slovenia a garantat prin Constituție dreptul la apă gratuit pentru toată populația, pentru toți cetățenii. Sunt 15 state în lume care în momentul acesta, prin Constituție, garantează dreptul fundamental la apă. Impactul bugetar va fi calculat, eu cred că așa cum statul reușește și trebuie să facă infrastructură, autostrăzi pentru România, așa cred că și apa poate fi un serviciu care poate fi oferit gratuit populației”, a subliniat candidatul PNL.

De asemenea, candidatul PNL la Camera Deputaților, Robert Boroianu, a semnalat discrepanțele care există între situația locuitorilor din mediul urban și a celor din rural în ceea ce privește posibilitățile de a achita factura la apă.

„Sunt multe astfel de localități, chiar și acolo unde RAJA a reușit să tragă rețea de apă și canalizare, încă sunt foarte multe gospodării care nu au reușit să se racordeze, din cauza sărăciei. Dacă ne uităm, chiar și în Constanța pe un raport al RAJA, o să vedem că de plătit, în general, plătesc cei de la oraș iar cei de la țară plătesc mai puțin pentru că nu au posibilitate. Este clar că trebuie făcut ceva în privința asta”, a mai spus liberalul Robert Boroianu.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Avarie RAJA în municipiul Constanța. Mai mulți consumatori au rămas, pentru câteva ore, fără apă

mie nov. 30 , 2016
Pentru remedierea unei avarii la conducta  de alimentare cu apa de pe strada Duiliu Zamfirescu din municipiul Constanta, SC RAJA SA  a fost nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile, astazi, 30 noiembrie 2016,  in intervalul orar 10,15 – 13,00. Sunt afectati de lipsa apei potabile abonatii din perimetrul delimitat de b-dul Alexandru Lapusneanu – b-dul […]