România a folosit numai 43% din dozele Pfizer primite

Până la acest moment, România a recepționat 16.596.629 doze de vaccin produse de compania Pfizer. Numai 7.269.098 au fost utilizate pentru imunizarea populației, adică mai puțin de jumătate, potrivit cifrelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică. Mai exact, 43,79%.

O nouă tranșă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 662.220 doze, sosește în țară, a anunțat sursa citată.

Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană și vor ajunge luni pe aeroportul din Otopeni. Transportul către centrul de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național.

Centrul Național de tocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman.

Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că România nu a cumpărat 120 de milioane de doze de vaccin anti-COVID, acestea fiind doar comandate în baza unei strategii asumate la nivelul Uniuni Europene care permite, în funcţie de situaţie, şi revânzarea sau donarea lor.

„Strategia de a cumpăra vaccin este o asumată la nivelul întregii Uniunii Europene. Toată lumea are aceeaşi strategie (…), toate ţările merg pe aceeaşi direcţie. Strategia a fost iniţial făcută de Comisia Europeană, luând în calculul şi acest sistem de revânzare al vaccinului sau donaţii pentru alte ţări (…). Deci, este o strategie în care noi am luat parte. Dacă nu participam la această strategie, poate că n-am fi avut vaccin la fel de repede”, a afirmat Cîţu, la Palatul Victoria, întrebat de ce a fost nevoie ca România să cumpere 120 de milioane de doze de vaccin anti-COVID şi cât vor costa ele.

El a precizat că vaccinurile comandate sunt pentru mai mulţi ani.

”Nu le-am cumpărat, sunt comandate aceste doze şi nu sunt pentru un an, sunt pentru mai mulţi ani. Pentru că de la început s-a ştiut clar că pandemia poate nu trece în primul an şi poate e nevoie de doze pe următorii ani. Aceste doze sunt şi pe anul viitor”.

Premierul a adăugat că preţul total al dozelor va fi cunoscut atunci când România va trebui să le achite.

„Vom vedea care este factura finală atunci când le vom plăti. Multe dintre ele le-am vândut, preţul a mai scăzut la unele dintre ele. Deci, nu există un cost fix la început. În primul rând, se face comanda şi apoi avem şi factura “, a explicat Florin Cîţu.

Vă recomandăm și:

Pericolul valului 4. Varianta Delta va deveni dominantă

Răzvan Cherecheș: Vaccinurile nu ne vor proteja de valul 3, dar ne vor ajuta în valul 4

IPS Teodosie: sfinții vindecă de cancer, valul 4 al pandemiei este programat

Dacă vreți să fiți la curent cu știrile din județul Constanța, ne puteți urmări și pe Facebook:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.