România are un număr record de bugetari. Îi plătim mai mult decât Germania, Franța, Spania sau Italia

România are un număr record de bugetari: 1,3 milioane. Cheltuiala cu salariile lor a crescut de 10 ori în ultimii 20 de ani! Ponderea cheltuielilor în buget este a patra cea mai mare din Uniunea Europeană. Îi plătim mai mult decât Germania, Franța, Spania sau Italia.

Potrivit datelor, ţara noastră a angajat în 2023, în fiecare zi, 38 de noi bugetari, a anunțat Antena 3. În aceste condiţii, aparatul bugetar din România a ajuns în fruntea clasamentului european. România are al patrulea cel mai mare cost cu aparatul bugetar.

Concret, ţara noastră este depășită la procentul acordat cheltuielilor salariale ale bugetarilor doar de trei țări considerate „paradis fiscal”: Cipru, Malta și Irlanda. 

În România, 22,2% din veniturile încasate de stat merg la plata salariilor bugetarilor. La polul opus, ţările care au cele mai puţine cheltuieli cu bugetarii sunt Cehia, Spania sau Germania.

Culmea, în anul 2023, anul în care Guvernul a spus că nu face angajări la stat, atunci când ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante a fost „înghețată”, aparatul bugetar a crescut cu 14.000 de oameni, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul de Finanţe, numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România este de peste 1,3 milioane de angajaţi. Cei mai mulţi sunt angajaţi în Administraţia Publică Locală, urmează profesorii şi, ulterior, angajaţii din Ministerul Afacerilor interne şi în Apărare.

Tot mai mulţi bugetari însă sunt nemulţumiţi de salarii. Încă de anul trecut mii de angajaţi de la stat au ieşit în stradă nemulţumiţi de venituri, iar acţiunile de protest au avut şi soluţii.

În urma grevelelor profesorii, polițiștii, sindicatele din sănătate și magistrații au obţinut creşteri salariale. Asta, în timp ce lucrătorii de la Poșta Română și angajații muzeelor sunt în prezent în proteste pentru a obține măriri salariale.

Chetuielile cu bugetarii au explodat însă de la an la an. Mai exact, cheltuiala cu salariile bugetarilor a crescut cu nu mai puţin de 10 ori în ultimii 20 de ani.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice, dacă în 2004 spre exemplu, statul român plătea puţin peste 15 miliarde de lei cu salariile bugetarilor, cifrele au crescut exponenţial. În 2014 au ajuns la aproape 50 de miliarde de lei, iar anul acesta vor fi alocate nu mai puţin de 145,5 miliarde de lei.

Pentru anul acesta bugetul guvernului Ciolacu include un procent de creștere a salariilor de 11%. După primele 3 luni ale anului, cheltuielile aproape că s-au dublat, ajungând la 20%.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “România are un număr record de bugetari. Îi plătim mai mult decât Germania, Franța, Spania sau Italia

  1. Cel mai clar exemplu ca STATUL fura ordinar propriul popor in interesul celor care sa-l sprijine la furaciune !Scurt .Fraierii furati voteaza MEREU pe cei care-i fura…..Tara are ce voteaza .

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Defender OCTA - model nou cu performanțe de excepție

mie apr. 3 , 2024
Defender, marca original britanică special creată pentru aventură, se va extinde în 2024 cu un nou model – erou, cu performanțe excelente pe teren accidentat: noul Defender OCTA. Noul Defender vârf de gamă va fi cel mai rezistent, mai capabil și mai luxos model disponibil, cucerind noi teritorii pentru marcă. […]

V-ar putea interesa și: