România după 30 de ani: atât de departe, atât de puțin

România, după 30 de ani, este atât de departe de România din anul 1989, încât celor născuți după le este greu să creadă cum se trăia înainte. Pe de altă parte, s-a făcut atât de puțin pentru a ajunge acolo unde ne dorim cu toții, încât românii sunt poporul care își părăsesc în cel mai mare număr țara, după Siria, sfâșiată de război.

România a progresat enorm în ultimii 30 de ani. Aveam cam 12 ani la Revoluție și două lucruri mi se păreau imposibile: să vezi Colosseumul din Roma și să ai o mașină la care să nu fii nevoit să cureți jiglerul, când pleci la drum lung, sau să reglezi avansul. Dacia 1310 părea cea mai tehnologizată mașină la care aș fi avut acces vreodată. Primul serviciu adevărat a fost de profesor, în anul 2000. Apăruse internetul, stăteam de vorbă pe MIRC cu oameni din toată lumea. M-a întrebat cineva cât câștig. Cam 70 de dolari, i-am răspuns. M-a întrebat dacă pe zi sau pe săptămână. N-a înțeles cum poate trăi cineva cu 70 de dolari pe lună.

De atunci, lucrurile s-au schimbat. Am văzut Colosseumul și nu numai, am o mașină la care nu mai trebuie să curăț jiglerul sau, ca să fiu sincer, nici măcar să schimb vitezele. A fost nevoie, pentru toate acestea, să muncesc în două sau trei locuri în același timp, ani la rândul.

Mulți din cei din generația mea, din marile orașe, trăiesc – îndrăznesc să o spun – aproape ca orice european obișnuit. Câștigăm mai puțin, e drept, dar ne putem asigura nevoile de bază și ceva mai mult decât atât. Nu ne mai întrebăm cum ne încălzim la noapte, dacă avem ce pune pe masă, dacă mai găsim benzină la PECO, dacă mașina are număr cu soț sau fără. Avem mai degrabă dileme referitoare la unde vom merge în următorul city break.

Am ajuns atât de departe față de 1989, din acest punct de vedere.

Pe de altă parte, am făcut atât de puțin… Dacă ne comparăm nu cu România din 1989, ci cu țările cu care am visat să fim egali, am făcut de-abia câțiva pași, noi, ca țară. Avem o clasă politică pentru care nu contează să-și facă datoria față cei care i-au ales, pentru care nu contează onoare, ci numai propriul interes. Spitalele sunt locuri în care ne rugăm să nu ajungem pentru că știm că există riscul să ieșim mai bolnavi decât intrăm. Sistemul de învățământ e un haos de 30 de ani, care creează câteva vârfuri, dar lasă 40% din absolvenți la nivelul analfabetismului funcțional. Satele sunt uitate în timp, fără asfalt, canalizare, iluminat public și servicii publice. Infrastructura rutieră este o glumă, în condițiile în care nu avem o autostradă care să lege țara de la un capăt la altul și trenurile fac mai mult ca în 1989. Orașele sunt din ce în ce mai pline de construcții haotice și mașini, iar numărul mare de mașini în orașe nu este semn de dezvoltare, ci dimpotrivă, de lipsă de investiții în mobilitatea urbană. Ne cerem drepturile prea puțin și prea târziu, ieșim în stradă numai după ce vedem că statul și corupția funcționarilor ne omoară, la propriu, dar apoi ne lăsăm iar conduși de oportuniști și populiști.

Decalajul față de Occident este, în unele cazuri, eradicat (Bucureștiul are un nivel de trai peste media europeană), în altele, însă, pare insurmontabil. „Suntem cu 200 de ani în urmă”, spunea o tânără aflată în vacanță în Amsterdam.

Nu vom ajunge, în timpul vieții noastre, la un mod de viață occidental, în care statul să lucreze pentru oameni, nu împotriva lor, în care politicienii să fie angajații poporului, nu stăpâni. Va mai trebui să treacă timp pentru a înțelege, cu toții, că, așa cum spunea Abraham Lincoln, „libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine”.

Trăim într-o țară imperfectă, dar în care putem munci, vorbi și călători liber. Este mult mai mult decât ar fi crezut majoritatea dintre noi, înainte de 1989. O țară în care copiii noștri pot ajunge orice visează, și asta este mare lucru.

Pentru toate aceste, ar trebui să le mulțumim, în fiecare zi, celor care au avut curaj să iasă în stradă, în decembrie 1989, cu speranțe și piepturile goale în fața armelor și tancurilor. Și să păstrăm un moment de reculege pentru cei care au murit pentru libertatea noastră.


Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.