România liberă – ediție de colecție despre mineriade

RL

România liberă va scoate pe piață joi, 18 februarie, un supliment special dedicat primelor două mineriade din istoria post-comunistă a țării.

“Deși primele două mineriade ale României post-comuniste au durat fiecare doar câte o zi, motiv pentru care opinia publică le-a dat uitării, acestea ocupă, de fapt, un rol special în istoria noastră recentă. Cele două sosiri în București ale minerilor au permis deturnarea României de pe abia începutul său drum său spre o societate normală. Atunci a fost primul moment de ruptură. Mineriadele din ianuarie-februarie 1990 au anticipat Duminica orbului”, ziua primelor alegeri libere câștigate de Ion Iliescu cu un devastator procent de 85,07%, au anticipat exodul a mii de români care au plecat în Occident dezamăgiți de noua evoluție a țării, au anticipat degringolada morală din care nu am reușit să ieșim nici până astăzi. Primele două mineriade post-comuniste, deși au durat fiecare numai o zi, au adus pagube economice și de imagine care nu au fost calculate niciodată”, acesta este argumentul pentru care România liberă a ales ziua de 18 februarie pentru o nouă ediție de colecție, potrivit redactorului șef, Răzvan Chiruță.

Suplimentul special “Mineriadele care au oprit România în loc” conține un interviu cu generalul Dan Voinea, procurorul militar care s-a ocupat încă din anii 1990 de dosarele revoluției și ale mineriadelor. Magistratul oferă informații surprinzătoare și foarte detaliate despre modul cum s-au organizat minerii în ianuarie-februarie 1990, dar mai ales despre cine a fost în spatele manipulării lor.

De asemenea, ediția de colecție conține o relatare la persoana I a uneia dintre participantele la evenimente, jurnalista Ondine Gherguț, care povestește cum s-au văzut descinderile minerești dinspre cei care au fost vizați de violențe. În plus, suplimentul “Mineriadele care au oprit România în loc” reeditează numărul din 20 februarie 1990 al României libere, patru pagini de istorie la cald, care vor stârni curiozitatea celor care vor să descopere sau să redescopere evenimentele relatate de la fața locului.
Ediția de colecție “Mineriadele care au ținut România pe loc” va apărea la chioșcuri joi, 18 februarie, împreună cu România liberă.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

ANI: senatorul Alexandru Mazăre, avere nejustificată de peste 210.000 euro. Conturi ascunse în Israel

joi feb. 18 , 2016
Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de aprox. 210.775 Euro,  între averea dobândită și veniturile realizate în perioada exercitării mandatului de către MAZĂRE ALEXANDRU, senator în Parlamentul României. Diferența identificată de către inspectorii de integritate a rezultat din constituirea, de către persoana evaluată, a […]

V-ar putea interesa și: