Am crezut că va trebui să suflu în jiclor toată viața. Mergeam la munte cu familia și carburatorul Daciei se înfunda mereu. Soluția – o știu șoferii mai bătrâni – era să scoți acea mica piesă din carburator și să o cureți. Pe drumul spre munte, trăgeam pe dreapta de mai multe ori. Fierbea apa care trebuia să răcească motorul.
Când am început să muncesc, prin 2000, profesor la o școală din oraș, câștigam echivalentul a 50 de dolari pe lună. Banii îmi ajungeau numai pentru benzină și țigări. Nu mâncare, nu chirie, nimic altceva aproape.
Timpurile s-au schimbat, nici Daciile nu mai au jiclor.
România pe care am lăsat-o în urmă a progresat uimitor, ca să fim sinceri. Avem cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană. Desigur, distanța pe care o avem de recuperat este imensă.
Trebuie să recunoaștem însă că am parcurs un drum lung.
Am ajuns pentru prima dată în Italia într-un city break care ne-a costat cam 200 de euro la vremea aceea. Crescuseră salariile deja, nu mai era o sumă cu totul inaccesibilă.
Ca mulți alții, mi-am dat seama că România s-a schimbat când am ajuns prima dată peste hotare și îmi reamintesc de fiecare dată. Când am văzut Alpii austrieci, Colosseumul, parcurile de distracții din Germania, elegantul Paris, fabulosul Amsterdam sau eclectica Londră.
Cu toții însă am realizat, când am ajuns în Vest, că mai avem mult de parcurs. Încă nu avem un orizont de așteptare pentru spitale ca afară, pentru șosele pe care să nu-ți pierzi jumătate din viață, pentru școli care să-i învețe pe copii cum să se descurce cu adevărat în lume ca adult, pentru trenuri de mare viteză, parcuri, multe parcuri, locuri de joacă, etc. Pentru o clasă politică demnă și responsabilă, care să promoveze oameni competenți, nu numai din cei care se dau cu zeamă de lămâie pe față, care să aibă puterea de a recunoaște când au greșit.
Mai e mult.
Avem totuși, dincolo de mașinile fără jiclor, pace, posibilitatea de a călători și vorbi liber, de a munci în două sau trei locuri, de a face afaceri, de a învăța, de a pleca din România, dacă asta ne dorim.
Și, dacă mă uit în urmă, e mult mai mult decât am sperat la un moment dat.
Pentru tot ce ne-a oferit bun, România merită un sincer „La mulți ani!”. Pentru ce dorim în plus putem lupta și singuri.
