România, o țară de amatori care te omoară

cristian-hagi-editorial

România este o țară de amatori care te omoară, din când în când, și scapă nepedepsiți. Plină și de corupți, pentru că amatorismul și corupția merg mână în mână, mai ales când amatorul are pretenția de a fi mai mult decât ceea ce este, când vrea să se arate profesionist și vânează funcții care să-i pună orgoliul găunos în valoare.

Vedem amatorismul acesta, uneori criminal, la fiecare pas. Îl vedem în intervenții ale pompierilor care nu știu sau nu au cele necesare pentru a salva viața unor suflete chinuite. Îl vedem în medici care tratează cu superficialitate bolnavi, bolnavi care ajung apoi în Occident și îi înspăimântă pe doctori, care numesc spitalele de aici abatoare. Îl vedem în politicieni care, pentru a-și salva scaunul, spun că au situația sub control, deși tineri arși mor sub veghea lor. Aici e vorba nu numai de amatorism, dar și de mișelie.

Întâlnim acest amatorism la toate nivelurile vieții noastre sociale. De la mecanicul auto care spune despre defecțiunea ta la mașină că e normală, „așa fac toate”, la funcționarul plictisit care n-are chef să-ți rezolve problema pentru că n-ai adus actele într-un dosar cu șină.

Îl întâlnim, mai grav, în actele procedurale pe care le fac instituții pentru Poliția, Parchetele, dar și în unele decizii ale magistraților.

Aș putea scrie pagini întregi de exemple.

Din păcate, se întâmplă așa de când există România ca stat, ba chiar de dinainte. România a inventat spitalele de o zi, în erau strânși oamenii străzii, doar pentru ca regele Carol să aibă o imagine – falsă – că avem un sistem sanitar care funcționează. În România, de când a început pietruire ulițelor – în București – a început și furtul din materiale.

Amatorismul s-a perfecționat. În instituții fundamentale ale statului ajung oameni care n-au habar despre ce se întâmplă acolo. Șoferul poate ajunge director peste noapte. În consiliile municipale pot intra oameni, pe listă de partid, care-și trec în CV, la categoria abilități, că știu să folosească telefonul mobil (se întâmplă în Constanța). Consiliile de administrație ale marilor (sau micilor) companii de stat sau regii autonome sunt pline de amante cu sâni țepeni, prieteni de pahar, nepoți și nepoate, ca într-un trist pomelnic al pilelor, scris de un politician-patriarh.

Noi, românii, știm că suntem captivi ai acestui amatorism. Știți cum ne putem da seama? Prin faptul că admirăm sincer pe oricine dintre noi care reușește să străpungă limita către profesionalism, să devină o valoare recunoscută, la nivel internațional. Ne mândrim cu Brâncuși, adoptat de Franța, deși, să fim sinceri, nu mulți sunt interesați de arta sa. Cu Traian Vuia, Henri Coandă, George Enescu, cu Henri Coandă, Mircea Eliade. Din fericire, lista e lungă. Știrile cu studenți români admiși la cele mai celebre universități din lume fac furori. Simțim, cumva, condiția aceasta a noastră și suntem mândri că cineva evadează.

Dacă țara aceasta ar ține cont de meritocrație, s-ar face bine.

Vă recomandăm și: Oamenii care se dau cu zeamă de lămâie pe față. Îi recunoașteți?

Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Un comentariu

  • Asa este aveti mare dreptate.Acu ce este de facut.Toti vinovati mari mici tre duși la pușcărie.In loc pusi oameni care sa isi faca treaba.Ppropo acu sînteți mulțumit PNL ii pe val.O vom decalota cu totiii

Leave a Reply

Your email address will not be published.