România și Bulgaria vor să lupte împreună împotriva importului de rable pe patru roți

rabla in trafic
Una dintre mașinile surprinse în traficul din Constanța care are nevoie urgentă de reparații

România și Bulgaria vor să lupte împreună împotriva importului de mașini vechi. Cele două țări vor stabili un mecanism comun de monitorizare a importurilor de vehicule uzate, conform unui comunicat al Ministerului Mediului.

„România şi Bulgaria dezvoltă proiecte şi programe bilaterale pentru protecţia mediului. Autorităţile responsabile din cele două ţări au convenit intensificarea colaborării şi generarea de politici comune pentru îmbunătăţirea calităţii aerului, managementul corect al deşeurilor şi reducerea poluării fluviului Dunărea şi Mării Negre”, se arată în comunicat.

Discuţiile s-au purtat în cadrul sesiunii de consultări inter-guvernamentale româno-bulgare care au avut loc vineri, 29 martie, la Bucureşti, atunci când viceprim-ministrul şi ministrul Mediului din România, Graţiela Gavrilescu, a avut reuniuni bilaterale cu ministrul bulgar al Mediului şi Apelor, Neno Dimov şi cu Mariyana Nikolova, viceprim-ministru pentru politici economice şi sociale al Guvernului Bulgariei, cea care coordonează şi politicile de mediu.

„Având în vedere problematica maşinilor second-hand, discutată deja la nivel bilateral, precum şi în cadrul Consiliului de Mediu din octombrie 2018, ne reiterăm interesul de a constitui un grup de lucru comun pe această temă, care să analizeze situaţia din cele două ţări, în vederea identificării de soluţii care să ajute la diminuarea importului acestor maşini şi îmbunătăţirea calităţii aerului”, a declarat ministrul Graţiela Gavrilescu, în cadrul întâlnirii cu ministrul bulgar al Mediului.

Cei doi demnitari au convenit asupra dezvoltării unei colaborări în ceea ce priveşte stabilirea unui mecanism comun de control şi monitorizare a importurilor de vehicule uzate destinate comercializării sau dezmembrării, pentru prevenirea generării de astfel de deşeuri pe teritoriul României şi Bulgariei.

În cadrul discuţiilor s-a mai convenit realizarea unui schimb de experienţă privind prevenirea generării deşeurilor municipale: provenite din gospodăriile din mediul urban, ca suport pentru crearea unui sistem sustenabil de gestionare a acestora, la nivelul comunităţilor locale; în instituţiile publice de mediu, ca sistem suport pentru crearea unei platforme intranet, cu evidenţierea celor mai bune practici.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.