Rompetrol estimează că va plăti o taxă de solidaritate de 124,6 milioane de dolari

Companiile petroliere au înregistrat profituri record în 2022, pe fondul prețurilor mari. De pildă, grupul OMV Petrom a înregistrat profit net de 10,3 miliarde lei. Nu este însă cazul Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, care la o cifră de afaceri de peste 6,5 miliarde de dolari a declarat un rezultat net de 90,3 milioane de dolari.

„Anul precedent a fost unul complex, cu un context regional atipic și cu o revizie generală efectuată în grafic și în deplină siguranță. Cu toate acestea, rafinăriile noastre au avut un grad de utilizare ridicat și au susținut planurile operaționale proiectate, în cele mai bune condiții de securitate în muncă și protecție a mediului”, a declarat Felix Crudu – Tesloveanu, Director General Rompetrol Rafinare.

Cifra de afaceri brută atinsă de Rompetrol Rafinare, în 2022, a fost de peste 6,5 miliarde de dolari, în creștere cu 42%, profitul operațional (EBITDA) a fost de circa 464 de milioane de dolari, iar rezultatul net a înregistrat o valoare pozitivă de 90,3 milioane de dolari.

În 2022, a existat o serie de factori care au avut impact asupra rezultatelor financiare preliminare, cum ar fi sancțiunile impuse de Uniunea Europeană, care au influențat oferta de materie primă din piață sau creșterea prețurilor la utilități, în special la gaze naturale și energie electrică.

Cu toate acestea, compania a luat toate măsurile necesare pentru adaptarea la condițiile de piață și a reușit, cu sprijinul KazMunayGas și a diviziei de trading a Grupului KMG International (Rompetrol), să asigure un flux stabil de țiței pentru rafinăria Petromidia, securizând, astfel, livrări neîntrerupte, în special pentru piața din România.

În 2022, Rompetrol Rafinare a realizat exporturi în valoare de circa 1,7 miliarde de dolari. Cantitățile totale exportate de rafinăriile Petromidia, Vega și Divizia de Petrochimie a Rompetrol Rafinare s-au ridicat la aproximativ 1,8 milioane de tone.

De asemenea, compania este un contribuabil important la bugetul de stat al României, plătind peste 425 de milioane de dolari în trimestrul 4 al lui 2022, respectiv 1,56 miliarde de dolari pe tot parcursul anului precedent. Valoarea cuprinde toate taxele datorate și plătite de Rompetrol Rafinare către statul român, cum ar fi: accize, TVA, contribuții salariale și alte impozite.

În ceea ce privește taxa de solidaritate, compania estimează o contribuție de 124,6 milioane de dolari, reflectând-o în situațiile financiare preliminare neauditate pentru anul 2022. În conformitate cu legea care va aproba OUG 186, va fi stabilit exact cuantumul taxei de solidaritate, pe care Rompetrol Rafinare ar urma să o plătească, respectând toate reglementările în vigoare.

Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).

Ce este taxa de solidaritate

Taxa de solidaritate pentru companiile care extrag resurse fosile a apărut în acest an, după ce Consiliul European a aprobat în octombrie Regulamentul european 1854/2022. Legislația comunitară trebuia apoi aplicată în cea autohtonă a statelor membre UE. România a adoptat această legislație prin Ordonanța de Urgență 186/2022 din 28 decembrie.

Legea românească prevede că taxa de solidaritate se aplică doar companiilor care au o pondere de cel puțin 75% din cifra de afaceri a activităților din următoarele coduri CAEN: 0610 – „Extracția țițeiului”, 0620 – „Extracția gazelor naturale”, 0510 – „Extracția huilei”, 1910 – „Fabricarea produselor de cocserie” și 1920 – „Fabricarea produselor obținute prin rafinarea petrolului”.

Acestea vor trebui să plătească un impozit de 60% din extra-profitul care depășește cu 20% media ultimilor patru ani.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Accident mortal pe DN2A. Victima avea circa 40 de ani

mie mart. 1 , 2023
Un accident rutier mortal a avut loc miercuri dimineață în jurul orei 6.30 în județul Constanța, pe DN2A în apropiere de localitatea Vadu Oii. În accident au fost implicate un autoturism și o dubiță. O persoană de 40 de ani a fost găsită în stop cardio respirator. Medicii de la […]

V-ar putea interesa și: