Rusia ar pregăti o invazie masivă a Ucrainei, în Kiev viața merge înainte

Pe măsură ce invazia Rusiei în Ucraina se apropie de împlinirea unui an, Kievul lansează un avertisment din ce în ce mai presant: Vladimir Putin pregăteşte o nouă ofensivă majoră, şi-a strâns forţe considerabile, iar un atac este iminent în următoarele săptămâni, relatează NBC News.

Oficialii ucraineni spun că armata rusă se regrupează şi pregăteşte un atac iminent menit să schimbe cursul războiului în favoarea Moscovei, rândurile sale fiind întărite de sute de mii de recruţi mobilizaţi în toamna anului trecut.

„Ar trebui să înţelegem că ameninţarea unei noi ofensive va rămâne prezentă până când vom învinge Rusia”, a declarat joi, într-un interviu pentru NBC News, Iuri Sak, oficial cu rang înalt al Ministerului ucrainean al Apărării.

O ofensivă de primăvară a fost prezisă de mult timp de oficialii şi analiştii occidentali, Kremlinul fiind dornic să preia iniţiativa după o iarnă grea, precedată de luni întregi de eşecuri pe câmpul de luptă şi de critici interne. Dar liderii de la Kiev spun acum că Rusia a adunat o forţă mare, pregătită să atace în curând, până la aniversarea din 24 februarie.

RUSIA SE PREGĂTEŞTE SĂ ATACE CU JUMĂTATE DE MILION DE SOLDAŢI

Miercuri, într-un interviu pentru presa franceză, ministrul ucrainean al apărării Oleksii Reznikov a declarat că Rusia are 500.000 de soldaţi pregătiţi pentru un asalt în următoarele săptămâni, aproape dublu faţă de numărul pe care Putin a anunţat că îl mobilizează în septembrie.

„Oficial, au anunţat 300.000, dar când vedem trupele la graniţe, conform evaluărilor noastre, este mult mai mult”, a spus el.

Oficialii ucraineni au mai transmis avertismente, dar comentariile ministrului sunt cea mai detaliată descriere de până acum a ceea ce Kievul consideră a fi o ameninţare iminentă.

DE UNDE AR PUTEA VENI ATACUL

Reznikov – care se afla la Paris pentru a face presiuni asupra guvernului francez în vederea obţinerii de arme – a declarat că este probabil ca Rusia să atace fie dinspre est, fie dinspre sud.

În est, comandanţii ucraineni se confruntă cu o alegere dramatică: să se retragă din oraşul Bahmut sau să-şi menţină poziţiile, în ciuda unor pierderi grele şi a riscului tot mai mare de încercuire. Luptele au devenit acerbe aici şi au căpătat o importanţă simbolică, dar şi strategică.

„Întrucât forţele lor principale sunt concentrate în est, ne aşteptăm ca ei să înceapă o ofensivă acolo, poate în jurul Bahmutului”, a declarat Sak.

În sud, forţele Rusiei sunt dispuse de-a lungul malului estic al râului Dnipro şi la mică distanţă de oraşul crucial Herson. Capitala regională a fost primul oraş important care a căzut în mâinile trupelor ruseşti în primele zile ale războiului, dar acestea au fost forţate să se retragă în mod jenant în noiembrie către poziţii mai uşor de apărat, peste râu.

OFICIALII AMERICANI DIN SECURITATE DISCUTĂ CU KIEVUL

Andrii Iermak, şeful de cabinet al lui Zelenski, a declarat joi că i-a informat pe Jake Sullivan, consilierul american pentru securitate naţională, şi pe generalul Mark Milley, şeful Statului Major Întrunit, despre ameninţarea unei noi ofensive.

„A avut loc un schimb de opinii cu privire la posibilele acţiuni ale inamicului în viitorul apropiat”, a declarat Iermak pe Twitter.

În săptămânile dinaintea invaziei ruse din urmă cu un  an, SUA au declasificat şi au făcut publice informaţii care arătau amploarea consolidării militare a lui Putin la graniţele Ucrainei. Până în prezent, SUA nu au făcut publice informaţii despre o posibilă nouă ofensivă, notează NBC News.

UN ATAC DINSPRE BELARUS PARE PUŢIN PROBABIL

Planurile militare ale Rusiei sunt un secret bine păzit. În schimb, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a anunţat joi că diplomaţii săi vor încerca să concureze şi să eclipseze evenimentele publice pro-Ucraina din oraşele occidentale cu ocazia marcării unui an de la începutul războiului.

„Diplomaţii noştri vor face totul pentru a se asigura că orice haos planificat pentru aniversarea operaţiunii militare speciale de la sfârşitul lunii februarie, la New York şi în alte locuri – Occidentul îl planifică acum în mod activ împreună cu regimul de la Kiev – să nu fie singurele evenimente care să atragă atenţia comunităţii internaţionale”, a declarat Lavrov.

În mijlocul diferitelor scenarii pentru un atac rusesc, a apărut un consens: pare puţin probabil totuşi ca Rusia să atace din Belarus şi să facă o nouă încercare de a cuceri Kievul.

Institutul pentru Studiul Războiului, un grup de reflecţie cu sediul la Washington, a declarat la începutul acestei săptămâni că „o ofensivă rusă iminentă în lunile următoare este cea mai probabilă cale de acţiune”, dar în ultima sa informare zilnică a apreciat „că o invazie rusă dinspre Belarus este extrem de improbabilă”.

CUM E ATMOSFERA ÎN KIEV

Ameninţarea care pare din ce în ce mai îndepărtată la adresa Kievului a permis unui calm precaut să se instaleze peste capitală.

Oraşul este în continuare ţinta regulată a rachetelor ruseşti, ceea ce înseamnă că sistemele de apărare aeriană sunt cuibărite discret lângă clădirile guvernamentale din centrul oraşului. Iar în multe zone, energia electrică încă se întrerupe, deoarece reţeaua electrică, vizată de armata Moscovei, nu este complet refăcută.

Dar tensiunea este departe de nivelul de acum un an, când forţele ruseşti se aflau la marginea oraşului şi păreau pregătite să ia cu asalt palatul prezidenţial.

Restaurantele sunt deschise, rafturile supermarketurilor sunt pline, iar cei care plimbă câinii îşi duc animalele de companie în parcurile înzăpezite ale oraşului.

Şi în ciuda frigului năprasnic şi a conflictului iminent, tinerii încă îşi dau întâlniri şi privesc cu speranţă la viitorul ţării lor.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primăria Constanța susține că bătrânei care a sunat la 112 că moare de frig și singurătate i-ar fi mai bine în Căminul pentru Persoane Vârstnice, dar aceasta refuză

vin feb. 3 , 2023
Primăria Constanța a făcut vineri precizări, prin intermediul unui comunicat de presă, privind situația doamnei Elena Bocioagă, bătrâna care a sunat la 112 pentru că moare de frig și singurătate. În data de 30.01.2023, ora 13:30, o echipă de asistenți sociali din cadrul Direcției generale de asistență socială Constanța, s-a […]

V-ar putea interesa și: