Rusu și Talpeș se și ne îmbată cu apă rece

Constanța a găzduit Cupa României la baschet masculin. O competiție care a început cu stângul. Clujenii au criticat dur modul în care a fost aleasă Constanța drept gazdă, după ce orașul nostru a plătit 20.000 de euro.

Cum a câștigat Constanța găzduirea Cupei României la baschet masculin. Taxa a fost majorată peste noapte de 10 ori

Au criticat și desfășurarea evenimentului, de la frigul din sală (detalii AICI) la modul cum arătau toaletele turcești pe care au fost nevoiți să le folosească. Ei sunt totuși obișnuit cu o sală modernă, cea de la Cluj, nu cu una construită în anii comunismului, care are nevoie de reabilitare.

Cu toate acestea, viceprimarul Ionuț Rusu și directorul Clubului Sportiv Municipal, Andrei Talpeș, pare că au orbul găinii și că nu au văzut problemele. Sau că sunt excesiv de optimiști. Din discursurile lor remarcăm numai elemente pozitive. Este evident că, atunci când nici măcar nu recunoști că ai o problemă, nu o poți îndrepta.

Rusu și Talpeș se îmbată însă (și ne îmbată și pe noi) cu apă rece. În discursurile lor nu avem date concrete, ci numai epitete. Nu ni se spune cât a costat evenimentul, câți spectatori plătitori a atras, cât de frig sau cald a fost în sală, câți turiști a atras, etc.

Ni se vând însă povești.

Iată câteva expresii folosite de Ionuț Rusu:

„Constanța a fost un pol al spectacolului sportiv.”

„Meciurile au atras o audiență record pentru orașul nostru.”

„La ultimul meci, finala, unde Sala Sporturilor a fost arhiplină, cu un public avid.”

„Acest eveniment și-a pus amprenta pe comunitatea Constanței, care s-a bucurat nu numai din punct de vedere sportiv.”

„Sectorul economic a beneficiat de afluxul de sportivi, de delegații, de suporteri ai echipelor prezenți în oraș cu ocazia acestui mare eveniment sportiv.”

„Un pas semnificativ în repunerea Constanței pe harta destinațiilor turistice extrasezon a fost făcut cu această ocazie.”

„Expunerea media a fost una fantastică.”

„Succesul evenimentului a fost peste așteptări.”

„Constanța crește sănătos, investește sănătos.”

„Constanța, suntem o singură echipă!”

Iată și câteva din declarațiile lui Andrei Talpeș.

„Baschetul spectacol a pus Constanța pe harta sportului național.”

„La final de eveniment, la rece, mă declar mulțumit.”

„Copiii din școli, tinerii, suporterii de toate vârstele, emoțiile din tribune, bucuria jucătorilor de a atinge cea mai bună performanță, mi-au dat exact vibe-ul de care aveam nevoie să mă încarc și să pot merge mai departe.”

„Tribunele, ne motivează să fim din ce în ce mai buni.”

„Avem de construit un viitor mai bun.”

OPINIE

Viceprimarul Ionuț Rusu ar trebui să ne spună unde sunt sălile de sport promise în campania electorală, de ce mii de elevi fac orele de educație fizică în clase, de ce nu avem terenuri de sport în cartiere, piste de alergat, etc, etc, etc.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Consiliul Județean Constanța a modernizat un drum județean de nici 3 kilometri în mai mult de 18 luni

lun feb. 20 , 2023
Consiliul Județean Constanța a organizat pe 29 februarie recepția finală a lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ393, Sectorul Arsa-DJ 391-Albești-Coroana. Evenimentul a avut loc în amplasamentul de lucrări din localitatea Arsa. De la eveniment și din fotografiile oficiale nu au lipsit președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, administratorul public […]

V-ar putea interesa și: