S-a înregistrat primul deces din cauza omicron în România

S-a înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu tulpina Omicron a noului coronavirus în România. Este vorba despre o femeie de 75 de ani, din Iași, nevaccinată, cu comorbidități importante, spun medicii care au tratat-o. Ea a ajuns în stare gravă la spital, în urmă cu 10 zile.

La câteva zile de la internare a fost transferată pe ATI, unde a murit în cursul zilei de astăzi.

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase, dr. Florin Roșu, spune că starea de sănătate a femeii s-a degradat constant de la internare, iar medicii de la terapie intensivă nu au mai putut-o salva.

„Evoluția unor astfel de pacienți depinde de la un organism la altul și este în funcție de comorbiditățile fiecăruia. Nu există un tratament diferențiat în funcție de tulpina cu care sunt infectați pacienții, mai ales dacă vorbim de cazurile internate la Terapie Intensivă”, a explicat dr. Florin Roșu.

Citește și: Incidența covidului crește, numărul pacienților internați scade

Primele infectări cu Omicron au fost confirmate în România pe 4 decembrie 2021, iar marți, 11 ianuarie, INSP a anunțat că avem transmitere susținută cu Omicron. Până atunci, fuseseră confirmate 295 de cazuri cu noua tulpină.

Conform studiilor derulate în Africa de Sud, cea mai nouă variantă a coronavirusului are un grad de virulență mai mic decât Delta, însă este foarte contagioasă. Lucru confirmat de explozia de cazuri noi din toată lumea.

Și în România, numărul de cazuri a explodat, dublându-se în 24 de ore și ajungând, marți, la peste 16.000.

„Așa cum am preconizat, numărul de cazuri începe să crească, dar doar circa 10% dintre pacienții care ajung în triaj necesită și internare. Restul pot să fie tratați la domiciliu”, a precizat dr. Florin Roșu.

În momentul de față, în urma confirmării cu un test pozitiv, în triajul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași ajung între 50 și 60 de pacienți zilnic, spune managerul instituției. Celor cărora, la testul PCR, le apare o suspiciune înaltă de infectare, dacă au forme ușoare, li se recomandă să urmeze tratament la domiciliu, sub observația medicului de familie.

Majoritatea probelor secvențiate la Iași prezintă suspiciune înaltă de Omicron, mai spune medicul.

„Laboratorul de biologie moleculară de la noi este centru regional de screening, noi ridicăm suspiciunea de infectare cu o anumită tulpină și apoi trimitem probele pentru secvențiere la București. Nu s-a întâmplat niciodată până acum să ridicăm suspiciunea de infectare cu o anumită tulpină și să nu se confirme. În ultimele 24 de ore s-au lucrat peste 300 de probe, iar 95% dintre ele sunt cu suspiciune înaltă de Omicron”, a precizat dr. Florin Roșu.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Un an de închisoare pentru că a ucis un câine

Tue Jan 18 , 2022
Magistraţii Curţii de Apel Galaţi l-au condamnat la un an de închisoare cu executare pe un bărbat din Galaţi, care în urmă cu trei ani a omorât câinele unui vecin, în urma unei altercaţii între cele două persoane. Decizia Curţii de Apel Galaţi este definitivă şi a fost anunţată pe […]
judecator