S-a modificat strategia de vaccinare împotriva covid-19

vaccinare-constanta-72

Ieri, 20 ianuarie a.c. a fost aprobată hotărârea de modificare a Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19.

Reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) au transmis către echipa de dezvoltare a Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) noile cerințe operaționale în baza cărora să fie modificată platforma de programare și posibilitatea de implementare a unor noi funcționalități, care să prioritizeze vârstnicii și persoanele vulnerabile, astfel încât pe parcursul unei zile, 25% din programări să fie destinate persoanelor din domeniile esențiale și 75% persoanelor vulnerabile. Modificările solicitate vor fi puse în producție în următoarele zile, după dezvoltare și o scurtă perioadă de testare.

Pentru persoanele înscrise de angajator în platforma de programare la vaccinare, în baza CUI sau CIF, numărul programărilor nu va putea depăși 25% din cele disponibile zilnic, iar cei înscriși se vor autentifica individual pe baza CNP-ului. După atingerea procentului de 25% de locuri ocupate, nu va mai fi posibilă programarea altor angajați în ziua respectivă, iar celelalte locuri vor putea fi ocupate de către persoanele de peste 65 de ani, persoanele cu afecțiuni cronice și cele cu dizabilități, precum și de personalul inclus în etapa I pentru care se continuă programarea și în etapa a II-a.

Această necesitate de corelare a numărului de doze de vaccin, sosite pe lanțul de aprovizionare din Uniunea Europeană de la companiile farmaceutice spre România, cu numărul de persoane care s-au înscris în platforma informatică pentru vaccinare și, implicit, pentru rapel este o situație întâlnită și în alte țări europene, astfel încât procesul de vaccinare să fie optimizat în funcție de stocurile existente la momentul respectiv.

Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a anunțat încă de la mijlocul lunii ianuarie că România va fi afectată de faptul că Pfizer a anunţat o scădere a livrării vaccinului anti-COVID în Europa.

Citește și:

Arnold Schwarzenegger s-a vaccinat din mașină împotriva covid VIDEO

O variantă africană a covid ar putea reduce eficacitatea vaccinurilor actuale

31 de județe nu mai au niciun loc pentru vaccinare


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ce a declarat prefectul Județului Constanța după ce s-a vaccinat

joi ian. 21 , 2021
Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, a primit, miercuri, prima doză a vaccinului „Comirnaty”, dezvoltat de Pfizer și BioNTech. Vaccinarea a avut loc la Sistemul Militar Modular de Intervenție și Tratament, situat pe stadionul „Portul”, iar totul a decurs fără probleme și fără efecte adverse. „Ca orice om care își dorește […]
prefectu constanta vaccin

V-ar putea interesa și: