S-a modificat taxa de stațiune în sudul litoralului. Cine va fi obligat să o plătească

Stațiunea Saturn

Consilierii locali din Mangalia au aprobat, în ședința ordinară de marți, 28 martie 2023, mai multe proiecte de hotărâre cu caracter administrativ și social, dar și un proiect de hotărâre care se referă la taxa specială de stațiune.

Astfel, începând din acest an, taxa de stațiune va fi percepută de la turiști și de către persoanele fizice care dețin camere de închiriat, în scop turistic. Conform noilor modificări aduse Hotărârii existente a CL Mangalia, care stabilește taxa de promovare turistică și implicit taxa de stațiune, persoanele fizice care nu dețin certificate de clasificare și realizează venituri din închirierea în scop turistic a spațiilor deținute în propria locuință, au obligația de a percepe taxa de stațiune în cuantum de 5 lei/zi/persoană adultă. Respectivele persoane fizice vor depune declarația-decont, însoțită de Declarația 212, la Compartimentul Autorizare și Control Agenți Economici din cadrul Primăriei Mangalia.

Din 2023, taxa de dezvoltare și promovare turistică va fi de 15 lei/cameră/an, cumulată cu rata inflației pentru persoanele fizice care dețin certificat de clasificare eliberat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, iar pentru complexurile hoteliere valoarea va fi de 25 lei/cameră/an, cumulată cu rata inflației.

Mangalia are în componența sa șapte stațiuni: Mangalia, Saturn, Venus, Jupiter, Cap Aurora, Neptun și Olimp.

În cadrul aceleiași ședințe, aleșii locali au aprobat numărul și cuantumul burselor acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat, în anul școlar 2022 – 2023, precum și proiectul care vizează criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe cu regim de închiriere și repartizarea acestora pentru tinerii Mangaliei.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Peste 155.000 de euro falși ar fi urmat să intre în circuitul financiar

mie mart. 29 , 2023
Polițiștii au realizat 23 de percheziţii, miercuri, în Bucureşti şi în 16 judeţe, la persoane care pun în circulaţie bancnote contrafăcute. Au descoperit şi ridicat 155.300 de euro care ar fi urmat să intre în circuitul financiar. „La data de 29 martie 2023, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate […]

V-ar putea interesa și: