S-a semnat Contractul Colectiv de Muncă în Portul Constanța. Ce spune directorul CNAPMC, Nicolae Dan Tivilivhi

Dan Nicolae Tivilichi, director general CNAPMC

Astăzi, 4 septembrie 2017, a fost semnat Contractul Colectiv de Muncă la nivelul Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime“ SA Constanța.

Negocierile au fost conduse de directorul general al companiei, Nicolae Dan Tivilichi, fiind purtate de reprezentanții conducerii companiei cu Sindicatul din CN APM SA Constanța, prin Federația Sindicatelor Trans Conex și cu Sindicatul Port Authority, prin Federația Națională a Sindicatelor Portuare – FNSP. Părțile semnatare au demarat negocierile încă din luna iunie, acestea fiind încheiate la finalul lunii august 2017.

„Au fost negocieri grele, pentru că sindicatele, e normal, și-au apărat punctul lor de vedere. Administrația a fost deschisă și a pus la dispoziție toate datele. Sindicatele au înțeles că este nevoie mai degrabă de a asigura pe o perioadă mai lungă de timp soliditatea locurilor de muncă, că este în interesul lor să-și asigure o creștere nu mare, dar continuă a nivelului de trai, mai ales că noi am încercat, în ultimul an de zile, să punem în ordine tot ceea ce aparține administrației. Contractul colectiv de muncă cuprinde ajutoarele de ieșire la pensie, în caz de deces, detalii despre condiții de muncă. Am nimerit în cel mai an greu al administrației, din anii 90 încoace, care a însemnat încheierea tuturor contractelor de închiriere cu operatorii portuari, contractele de remorcaj-pilotaj, investiții care au trebuit reluate”, a spus Nicolae Tivilichi.

Noul Contract de Muncă este valabil în perioada 4 septembrie 2017 – 1 iulie 2019, iar drepturile și obligațiile se aplică tuturor salariaților Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.