S-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională după contestații. Greșeli mari la prima corectare

Ministerul Educației a afișat rezultatele la Evaluarea Națională după contestații. Se remarcă o crește ușoară a notelor, dar și greșeli mari ale profesorilor care au evaluat lucrările în prima etapă. În unele cazuri, diferența a fost mai mare de un punct.

Constanța a fost în topul contestațiilor: 1.070, locul al treilea pe țară. Dacă ne uităm pe rezultatele finale, numărul mare de contestații se justifică. La prima notare s-au făcut greșeli grave. Țineți cont: orice zecime contează. Între 9.00 și 9.40 sunt 365 de elevi! O zecime în plus sau în minus înseamnă că ajungi sau nu la liceul dorit.

Prima mare greșeală se remarcă încă din topul notelor. O elevă a Școlii Gheorghe Țițeica din Constanța a fost notată cu 9,50 la matematică, unde gradul de subiectivitate este mult mai redus decât la română. Eleva a contestat lucrarea, fiind convinsă că nu a greșit nimic. A obținut după recorectare 10.00.

Lucrările s-au corectat inițial de către doi profesori. Dacă diferența dintre note era mai mare de 1 punct, se mai corectau de o comisie. Cum să greșești la o lucrare de 10.00? Există o singură explicație: nu s-a corectat cum trebuie.

Nu este singurul caz. O altă lucrare la matematică, notată cu 9,70 inițial, a obținut 10.00 după contestații, dar și cazuri de note de 9,80, modificate în 10.00. O notă de 8,95 a fost modificată în 9,50.

La română au fost diferențe și mai mari. De pildă, de la 8,85 la 9,80, de la 8,65 la 9,60, de la 8,40 la 9,35, de la 8,20 la 9,15 de la 7,85 la 8,70, de la 6,80 la 8,10.

Au fost și cazuri, puține, în care notele au rămas aceleași sau chiar au scăzut. De la 8,55 la 8,10 sau la 8,25; de la 8,30 la 7,65, de pildă, la limba română, sau chiar de la 8,90 la 8,20, sau de la 9,05 la 8,60 la matematică.

Au existat și diferențe de notare mai mari de 1 punct. De pildă, la română, de la 5,35 s-a ajuns la 6,90; de la 5,70 s-a crescut nota tot la 6,90; de la 5,90 la 7,10; de la 6,70 la 8.00; de la 7.00 la 8.00. Aceste lucrări au ajuns să fie corectate de șase profesori.

Vina nu este însă a profesorilor, ci a modului în care s-a organizat corectarea. Un profesor de matematică a avut de corectat 130 de lucrări pe zi. Puneți 10 ore de muncă, nu 8. Asta înseamnă 13 lucrări pe oră, deci una la 4 minute și puțin. În multe locuri, corectarea s-a făcut în săli fără aer condiționat, iar dascălii nu au avut parte nici măcar de un sandviș. Evident, sunt condiții mai mult decât suficiente pentru a greși.

Mai grav este că, la limba română, profesorii nu au beneficiat nici măcar de o formare în vederea corectării, ca cei de la matematică. S-a anunțat, la nivel național, că se va face acest lucru, profesorii s-au înscris, au fost selectați în baza unor criterii, apoi… nimic. Vorbim de limba și literatura română, unde gradul de subiectivitate este mai mare. Și, să nu uităm, vorbim despre o generație care a dat, pentru prima dată, examene după modelul Pisa.

O generație de sacrificiu, din multe puncte de vedere, nu numai al pandemiei.

Rezultatele pot fi consultate AICI. Acestea sunt rezultatele definitive și contează 80% din media finală de admitere la liceu. Restul de 20% îl reprezintă media generală din gimnaziu.

Lucrările din Constanța au fost corectate în Galați.

Procedura:

  • În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu 1 punct, notele obținute se trec pe fiecare lucrare în parte, cu cerneală roșie, de către profesorii evaluatori, după ce este verificată concordanța cu borderourile individuale, și se semnează de aceștia. Nota finală se trece pe lucrare, în prezența profesorilor evaluatori, de către președintele comisiei. Președintele comisiei calculează nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, și semnează, nota fiind înregistrată în catalogul evaluării naționale.
  • În cazul în care diferența între notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, lucrarea va fi recorectată de alți doi profesori evaluatori numiți de președintele comisiei. După validarea finalizării evaluării, nota finală este calculată luând în considerare cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note/valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală care se trece pe lucrare și este înregistrată în catalogul evaluării naționale. Sub nota finală semnează cei patru evaluatori și președintele comisiei. Numărul pachetului și numărul de ordine al lucrărilor care necesită o nouă evaluare sunt consemnate într-un proces – verbal, semnat de cei amintiți anterior.
  • În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială. În situația în care se constată o diferență de notare mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, președintele comisiei de contestații numește o nouă comisie de contestații formată din doi profesori cu experiență, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestații.
  • Reevaluarea se face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu strictețe baremul de evaluare și notare și toate procedurile de evaluare. Nota acordată de cea de a doua comisie de contestații este nota finală obținută de candidat.
Zen Residence
energia residence

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Un rănit în explozia de la Petromidia acuză KMG International de minciună. „Să vă fie rușine!”

Sun Jul 4 , 2021
Grupul de comunicare al KMG International, care deține rafinăria Petromidia, a anunțat că unul din cei răniți în explozia de la rafinăria Petromidia „se recuperează rapid”. Tânărul spune însă că de-abia se poate da jos din pat să meargă la toaletă, și asta cu ajutorul asistentelor. „Cu sprijinul autorităților și […]