S-au terminat și alegerile din Costinești. Cine este noul primar

MECHENICI-GHEORGHE
Gheorghe Mechenici

Telenovela alegerilor de la Costinești s-a terminat. După ce voturile au fost numărate de mai multe ori și au fost depuse mai multe contestații, Biroul Electoral Central a luat noaptea trecută o decizie.

BEC a respins contestația depusă de candidatul PSD, Jeanu Dorin Dumitru. Așadar, noul primar din Costinești este Gheorghe Mechenici, PNL. Aceta are un vot în fața contracandidatului său.

Reamintim că, după prima numărătoarea, candidatul PSD avea un vot în fața celui de la PNL.

BEC arată că, potrivit legii, instituţia soluţionează sesizările privind frauda electorală, „putând dispune anularea alegerilor dintr-o circumscripţie electorală, în cazul în care constată, în baza probelor administrate, că votarea şi stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natură a modifica atribuirea mandatelor în circumscripţia electorală respectivă”.

BEC a cerut lămuriri de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) și spune că în cazul unui cetăţean român care a votat pe lista suplimentară erau îndeplinite condiţiile, acesta prelungindu-şi documentul de reşedinţă, iar cetăţeanul ucrainean a votat doar la alegerile europarlamentare, deci nu a influenţat rezultatul votului pentru primar.

Decizia BEC poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Mai jos puteți citi documentul BEC, ce conține mai multe erori. De pildă, la un moment dat vorbește despre alegerile parlamentare. în altul face refererie la biroul de circumscripție București, nu Costinești.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Accident mai puțin obișnuit în județul Constanța: o mașină a lovit un cerb

Dum iun. 16 , 2024
Un accident mai puțin obișnuit a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în județul Constanța. În jurul orei 02.00, reprezentanții ISU au fost anunțați că s-a produs un accident între un autoturism și un cerb, în pădurea Negru Vodă, la ieșire spre Mangalia. „În autoturism se aflau două […]

V-ar putea interesa și: