Salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 11 ani beneficiază de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea care prevede că salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 11 ani beneficiază de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă.

Legea promulgată prevede că, la cerere, salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 11 ani, beneficiază de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, în condiţiile Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii.

„În situaţia în care ambii părinţi sau reprezentaţi legali sunt salariaţi, cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte sau reprezentant legal, din care să rezulte faptul că, pentru aceeaşi perioadă, acesta nu a solicitat concomitent desfăşurarea activităţii în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă.

Pe 28 iunie, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru completarea Codului muncii, prin care salariaţii care au în îngrijire copii în vârstă de până la 11 ani pot beneficia de un program flexibil de lucru.

Astfel, aceştia vor avea posibilitatea ca patru zile pe lună să presteze muncă la domiciliu.

„Este una din iniţiativele pe care PNL le-a depus, care fac parte din pachetul de susţinere a demografiei, a natalităţii şi a familiilor cu copii. Este un proiect pe care l-am făcut în sprijinul acelor care încearcă să găsească un echilibru între cariera profesională şi viaţa de familie”, spunea senatoarea PNL Alina Gorghiu, una dintre iniţiatoarele proiectului de lege.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Tragedie în Mamaia: un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața

joi iul. 20 , 2023
La data de 20 iulie a.c., în jurul orei 19.10, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi sinucis, aruncându-se de la etajul 5 al unei clădiri. „Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind […]
politia-criminalistica

V-ar putea interesa și: