Șapte morți, inclusiv doi copii, într-un accident rutier

Şapte persoane, inclusiv doi copii, au decedat duminică, în urma unui accident care a avut loc pe DN2, la ieşirea din localitatea băcăuană Răcăciuni. Trei adulţi şi doi copii au fost răniţi, fiind transportaţi la spital. 

„Pe DN2 Bacău-Adjud, la ieşire din localitatea Răcăciuni, judeţul Bacău, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz în care se aflau 15 persoane”, a anunțat Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Potrivit ISU, au decedat un adult şi doi minori din autoturism şi patru adulţi din microbuz.

A fost necesară decopertarea microbuzului pentru scoaterea victimelor.

Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri, fiind activat Planul roşu de intervenţie.

Potrivit IGSU, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la faţa locului salvatorii de la nivelul judeţului Bacău intervin cu 1 autospecială de descarcerare, 1 autospeciala de stingere, 5 ambulanţe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple şi 6 ambulanţe ale serviciului judeţean de ambulanţă.

În sprijin au fost alocate 1 autospecială de transport personal şi victime multiple de la ISU Galaţi, iar de la ISU Vrancea 1 autospecială de descarcerare grea, 1 autospecială de stingere şi 1 ambulanţă SMURD.

De asemenea, a fost solicitat şi elicopterul SMURD.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se iau în calcul restricții pentru germanii care nu s-au vaccinat

Dum iul. 25 , 2021
Persoanele din Germania care nu au fost vaccinate contra coronavirusului ar putea să fie afectate de restricţii în următoarele luni, a avertizat secretarul general al Cancelariei Angelei Merkel, într-un interviu publicat duminică, scrie DPA. Dacă Germania va fi lovită de un al patrulea val dur al coronavirusului în următoarele luni, […]
germania

V-ar putea interesa și: