Șapte șoferi s-au ales cu dosare penale

șoferi dosare penale

Șapte șoferi s-au ales cu dosare penale pentru că au condus sub influența alcoolului sau fără permis.

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Cernavodă au depistat un bărbat, în vârstă de 25 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Mircea cel Bătrân din Cernavodă, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice. Aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 7 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au depistat un bărbat, în vârstă de 55 de ani, care a condus un autoturism în localitatea Pecineaga, județul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 7 aprilie a.c., o patrulă mixtă de ordine publică, formată dintr-un polițist al Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu și un jandarm din cadrul IJJ Constanța, a depistat un bărbat, în vârstă de 38 de ani, care a condus un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu din localitatea Mighail Kogălniceanu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 7 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Rurală Cernavodă au depistat un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din localitatea Siliștea, județul Constanța, care a condus un autoturism în aceeași localitate, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii constănțeni l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 7 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia au depistat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, care a condus un autoturism pe strada Dezrobirii, din municipiului Medgidia, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 6 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au depistat un bărbat, în vârstă de 51 de ani, care a condus un autoturism pe raza localității Vadu, județul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a rezultat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferii în cauză au fost conduși la spital pentru a li se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 6 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Postul de Poliție Albești au depistat un tânăr, în vârstă de 16 de ani, care a condus un moped neînregistrat pe raza localității Albești, județul Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În toate cauzele, polițiștii constănțeni au întocmit dosare penale.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Trafic îngreunat pe bulevardul Tomis din Constanța

Mon Apr 8 , 2019
Pentru remedierea unei avarii survenită astăzi – 08 aprilie 2019, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe bulevardul Tomis, din municipiul Constanța, echipele RAJA au fost nevoite să blocheaze traficul auto pe cele două benzi de circulație, cu sensul de mers înspre bulevardul Lăpușneanu, […]
raja