Șapte zile în Lausanne, Elveția FOTO/VIDEO

Am petrecut șapte zile în Lausanne, Elveția. După ce am lăsat să treacă mai multe săptămâni, pentru ca gândurile să se așeze cât mai bine și impresiile să fie cât mai neutre, încerc o trecere în revistă a ceea ce mi-a plăcut și nu mi-a plăcut în timpul acestui sejur.

Primul lucru care îmi vine în minte și acum este că elvețienii sunt teribil de bine organizați. Da, totul funcționează ca un ceas din acela elvețian, în care știi că poți să ai încredere și care e scump, pentru că al doilea lucru la care mă gândesc este că Elveția este o țară scumpă, chiar și pentru un jurnalist român 🙂 În fine, al treilea lucru este că elvețienii sunt prea bogați să-și cumpere mașini.

Să le luăm însă pe rând.

Totul merge ca un ceas elvețian

Elvețienii sunt organizați. Am ajuns acolo pentru că soția a participat la un concurs. Evident, am primit din vreme, pe email, tot ce trebuia să știm despre concurs. Absolut tot. De exemplu, tabelul pe zile și pe ore era colorat, cu o culoare mai deschisă, pentru activitățile de relaxare, cu una mai închisă, pentru cele oficiale. Hărțile erau atașate și în documente, dar și separat, ca să poată fi tipărite.

Organizarea aceasta elvețiană se simte până la cel mai mic detaliu și în viața de zi cu zi. Ne-am cumpărat biletele de tren online, desigur. Apropo, scumpe. De la Lausanne la Zurich sunt 225 de kilometri. Prețul pentru două bilete, dus-întors, este de circa 320 de franci elvețieni, adică peste 1.300 de lei. Și nu e un tren de mare viteză, face traseul în aproape două ore și jumătate. Biletele nu sunt pentru un tren anume, ci pentru o perioadă de 24 de ore, așa că nu trebuie să îți faci griji dacă pierzi un anumit tren. Ba chiar poți să cobori și să-l aștepți pe următorul, dacă ai treabă într-o anumită gară. Bilete nu au locuri, te așezi unde vrei, dacă ai loc. Dacă nu, stai pe scări, în fund. Am văzut că și ministrul transporturilor de la ei a călătorit așa. Se pot cumpăra extrem de simplu și de la automat de bilete din gară. Gara din Zurich, unde am aterizat este în interiorul aeroportului, așa că transferul este extrem de facil. La plecare, trenul nostru a plecat cu o întârziere de cinci minute. Ni s-a cerut scuze, dar până la sosire întârzierea era recuperată.

Mi-am cumpărat un dispozitiv wireless pentru a avea internet tot timpul. L-am comandat și plătit pe net, l-am ridicat din aeroport. Dispozitivul se putea returna la orice cutie poștală din Elveția, după ce îl puneai într-un plic care era în cutie. Incredibil pentru România, nu? L-am lăsat la ghișeul de unde l-am luat. Doamna de acolo l-a primit zâmbind și nici măcar nu l-a deschis să vadă dacă aparatul sau celelalte accesorii sunt în interior.

Transportul în comun în Elveția e ceva de vis. Cum spuneam, elvețienii sunt prea bogați ca să-și cumpere mașini. Să explic de ce: au investit atât de mult în infrastructură, încât nu au nevoie de mașini, e mai simplu să folosești mijloacele de transport în comun sau să mergi pe jos. Prin anii 70, îmi spunea un profesor universitar din Lausanne, mașinile deveniseră o problemă și acolo: erau prea multe. Atunci, guvernul federal a luat decizia să investească în transport în comun și să schimbe filosofia acestuia. Astfel, au introdus trenuri care legau marile orale și are plecau din gară la oră fixă și din 15 în 15 minute, sau din 30 în 30. Plecau fie că aveau pasageri, fie că nu, și la ore fixe, pentru ca oamenii să știe programul, să nu-l uite. Guvernul federal a acordat (și acordă și acum) subvenții importante pentru calea ferată. Au mai făcut ceva. Au decis ca toate schimbările de tren să se facă pe același peron. De exemplu, dacă schimbi trenul la Berna, vei merge de la linia 1 la linia 2, de exemplu, dar pe același peron, fără să traversezi toată gara. Așa se explică de ce, în program online al căilor ferate elvețiene, timpul necesar pentru schimbarea unu tren este de 5 sau 6 minute. Străinii sunt siderați de timpul acesta scurt. Este însă arhisuficient.

Încă ceva, din aeroport până în hotel, trolerele noaste nu s-au poticnit nici măcar o dată în vreo piedică. Trenurile și metroul au ieșirea la nivelul platformei, străzile sunt impecabile. La Aeroportul Otopeni, până să ajungem la mașină, le-am luat la propriu în brațe, pentru că lifturile nu funcționau și pentru că asfaltul era, din loc în loc, ciuruit.

În Lausanne, transportul în comun pare desprins din viitor, cel puțin pentru un român. Este cel mai mic oraș din lume care are linie de metrou (orașul are circa 150.000 de locuitori, deci cam jumătate din Constanța). Există două linii de metrou. Cea nouă, care duce la lacul Leman (Geneva) este complet automatizată. Am intrat în el și mă uitam cam ca Sucă al lui Amza Pelea după vatman. Nu era niciunul. Am scos telefonul să fac un mic filmuleț, un turist străin făcea același lucru.

Stațiile sunt extrem de scurte, una durează, cu totul, 40 de secunde. În Lausanne mai sunt troleibuze lungi, formate din două părți, dar și autobuze. Aici am văzut cele mai multe lifturi și scări rulante urbane din toată viața. Diferența de nivel în oraș este de 600 de metri, deci vorbim despre un oraș extrem de abrupt. Lifturile te duc fie în stațiile de metrou, fie le poți folosi pentru a urca pe o stradă aflată mai sus. La fel și scările rulante. Am văzut magazine pe cinci etaje care au, într-o parte, scări rulante. Le poți folosi fie pentru a ajunge la magazinele aflate în dreapta lor, fie pentru a urca sau coborî în altă zonă a orașului. Am stat în centrul orașului, în cartierul Flon, locul unde odată se aflau depozite și care acum a devenit unul din cele mai șic zone din oraș. De aici până la noul acvariu din Lausanne, aflat la marginea orașului, am făcut circa 20 de minute. Am coborât la metrou, care ne-a lăsat la un lift, iar liftul ne-a dus fix la intrarea în acvariu. Nici măcar nu am apucat să fac o poză de ansamblu a clădirii, care este nouă și superbă.

Cum spuneam, când ai un astfel de transport în comun, nu mai ai nevoie de mașină pentru a te deplasa în oraș. Traficul rutier este extrem de lejer. Nu am văzut mai mult de trei, patru mașini la semafor, în centrul orașului. Și când spun mașini mă refer și la automobile de lux, la SUV-uri, multe SUV-uri, dar și la autohtonele Dacii. Chiar și cei care vin din orașele învecinate preferă trenul, nu mașina. Un motiv este și faptul că parcarea e foarte scumpă. Cam 24 de franci pentru 24 ore, adică aproape 100 de lei, și asta în parcările de lungă durată. În centru e mai scump și nu ai voie să-ți lași mașina mai mult de două ore, chiar dacă plătești. Trebuie ca, după două ori, să-i găsești alt loc. Transportul în comun costă destul de mult, dar orice turist care stă într-un hotel din Lausanne primește un card cu care poate folosi gratuit toată rețeaua, timp de două săptămâni. Acestea au fost și motivele pentru care nu am închiriat o mașină, deși un Golf costa numai 160 de euro pentru 7 zile, și am preferat să plătim mai mult pentru biletele de tren. Am uitat să vă spun că trenurile nu au wi-fi. Elvețienii au decis că nu e normal să investească în rețea wi-fi, din bani publici, și să o folosească numai cei care merg cu trenul. Au wi-fi numai în gări. Nu am văzut bicicliști în Lausanne. Relieful este foarte deluros, cum spuneam, și e greu să pedalezi. Devin însă, aici, din ce în ce mai la modă bicicletele electrice.

Elveția este o țară scumpă, acesta a devenit deja un truism. Exemplu: intrarea la acvariu: 29 de franci (un franc înseamnă circa 4,1 lei). Un burger și o bere la țap: peste de 20 de euro. Un ceas: fără număr 🙂 Poți vedea în vitrine tot felul de ceasuri de lux, la prețuri prohibitive, evident. Nu e scump numai pentru un român, ci cam pentru orice pământean. Am văzut și francezi, și canadieni care au remarcat că produsele și serviciile în Elveția sunt scumpe, chiar și pentru bugete lor. Elvețienii sunt însă cei mai bogați oameni din lume, după activele financiare și nefinanciare deținute, și au unele din cele mai mari salarii de pe glob.

Un alt lucru impresionant în Lausanne este universitatea. A fost fondată în 1537, deci acum 481 de ani. Are șapte facultăți cu circa 15.300 de studenți și 3.000 de cercetări care lucrează aici. Campusul este imens, e traversat de patru stații de metrou. Rolex a construit aici un centru deosebit ca arhitectură, în formă de OZN. Studenții învață în aule unde au studiat laureați de premiu Nobel, stau pe jos, mănâncă în restaurante. Pe holuri sunt aparate xerox unde orice student poate imprim wireless, pe baza unui cont pe care-l are. Distanța până la lac este de șase minute de mers pe jos. Aici învață tineri de 187 naționalități. De tunsul ierbii se ocupă 43 de oi (nu-i glumă). Studenții practică 101 de activități sportive. Primarul și rectorul se consultă reciproc pentru ca orașul să ofere tot ceea ce universitatea are nevoie și invers.

Centrul Rolex din Universitatea Lusanne (foto: CT100.ro)

Să nu uit mâncarea. Am plecat cu preconcepții, nu mai auzisem de bucătăria elvețiană. Mâncarea în Lausanne este însă excelentă, pentru că restaurantele sunt excelente. Poți găsi localuri cu trei stele Michelin, unde o masă cu șapte feluri sare bine de tot de o mie de franci, sau restaurante obișnuite, scumpe, pentru noi, dar cu mâncăruri foarte bune. Găsești de toate, de la restaurante asiatice și italiene, la cele de lux. Repet, prețurile sunt pe măsură: poți mânca undeva, la prânz, cu cel puțin 20 de euro, sau poți lăsa 50 de euro pentru un singur fel, la unul mediu.

Poate pentru că am ajuns noi într-un mediu universitar și cosmopolit, sau poate pentru că așa sunt elvețieni, dar pot să spun cu mâna pe inimă că nu am întâlnit nicăieri în lume oameni mai ospitalieri. Gazdele noastre au venit cu noi până și în supermarket, ca să ne îndrume spre cele mai bune și convenabile la preț produse de ciocolată, de exemplu, pe care să le ducem acasă. Au mâncat unde am mâncat și noi, au venit cu noi în club și am dansat împreună. Cu toate acestea, o româncă pe care am întâlnit-o acolo, căsătorită cu un elvețian de zece ani, mi-a spus că românii nu sunt foarte bine văzuți, mai ales când vin să muncească.

Zona lacului Leman e superbă. Bine îngrijită, spațioasă, cu Franța peste drum, la 20 de minute de mers cu un vapor rapid.

Lausanne este plin de spații verzi, parcuri superbe, aproape pustii ziua, când oamenii muncesc. Muncitorii care strâng, cu mașini speciale, frunzele căzute îți transmit sentimentul că ești într-o țară civilizată.

Evident, pentru că suntem în Elveția, e plin și de sedii bancare, majoritatea cu self-service. Am intrat într-un Raiffeisen cu puțină treabă, nu era nimeni la ghișeu, de fapt, nu era nimeni în bancă.

Am apreciat și toaletele cu transparente. După ce intrai și apăsai butonul de ocupat, geamul devenea mat.

Sunt și lucruri care nu mi-au plăcut în Lausanne. La un moment dat, lucram în camera de hotel și am auzit niște ritmuri care semănau foarte bine cu manelele. Am ieșit, mânat de curiozitatea de jurnalist, ca să depistez sursa. Foarte aproape de metrou, o gașcă de țigani din România asculta, cu casetofonul pe scări, niște acorduri tradiționale. De altfel, am văzut în mai multe rânduri pâlcuri de rromi care nu păreau că au un job stabil acolo. Nu mi-au plăcut nici cerșetorii pe care-i poți vedea la tot pasul. Mă tot întreb cum au ajuns acolo și mai ales cum de au voie să stea. Nu mi-a plăcut nici că în aeroportul din Zurich nu m-am putut înțelege nici în engleză, nici în franceză cu mai mulți vânzători. În Lausanne, oraș situat în partea franceză a Elveției, oamenii mi s-ar părut mai calzi, deschiși și mai prietenoși.

Concluzia: pe lângă țara aceasta îngrijită ca o bijuterie, unde oamenii par să fie puși pe primul loc al autorităților, mi-au plăcut mai ales oamenii. Oameni care citesc în metrou sau în tren, deschiși, cu privire senină, decenți, fără burți care să iasă de sub tricouri, calmi. Nivelul de trai ridicat se traduce prin decență.

Am plecat cu regretul că nu am putut vedea îndeaproape Geneva, Zurich și stațiunile montane elvețiene. Și cu gândul că Elveția este o țară în care mi-ar plăcea, cu siguranță, să trăiesc. Din păcate, distanța dintre Lausanne și Constanța este imensă și nu va putea fi recuperată nici în câteva generații.

Donații pentru un jurnalism independent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.