
Un excelent medic din Constanța, dr. Cora Maxim-Mitroi, a relatat, recent, cum un consilier al primarului Constanței a intervenit pe lângă conducerea Spitalului de Boli Infecțioase, care aparține de primărie, pentru a ajuta un pacient.
Consilierul cu pricina este Doru Iordache. Un bun fost jurnalist, acesta s-a remarcat prin articole în care a investigat mai mulți politicieni importanți. Remarcă numai cele despre modul în care s-au îmbogățit actualii lideri ai PSD Constanța, Felix Stroe și Ion Dumitrache, pe căi nu foarte ortodoxe, potrivit articolelor semnate de Doru Iordache (în care nu am găsit însă și punctul de vedere al celor doi).
Jurnalistul a devenit în timp un apropiat al lui Vergil Chițac, dar și al omului de afaceri Gabriel Comănescu. S-a implicat în campaniile electorale ale celui dintâi și a fost răsplătit cu un post de consilier personal, la foarte scurt timp de la învestirea edilului. S-a anunțat că va avea în subordinea sa Direcția Generală Poliția Locală Constanța, direcțiile de patrimoniu și cadastru și biroul de presă al Primăriei. Un post pentru care a încasat anul trecut 77.178 de lei, adică 6.431 de lei pe lună din bani publici.
A ajuns între timp să fie foarte implicat în domeniul sănătății, deși background-ul profesional ar fi recomandat poate alte persoane, mai bine pregătite în domeniu. După tragedia de la Spitalul de Boli Infecțioase, în care mai multe paciente au ars de vii, consilierul primarului a fost prezent în prima linie, a dat declarații despre procesul de reconstrucție. A fost văzut și la centrul de zi din Medeea al spitalului, vorbind, de asemenea, în public despre proiectele din sănătate ale primăriei.
Să revenim la acuzații.
Doamna doctor spune că domul Iordache a intervenit pe lângă un pacient. A sunat direct la un membru al conducerii spitalului pentru ca acesta, pacientul, să aibă parte de îngrijiri cât mai bune. Nu ar fi fost prima dată când se întâmpla asta.
Din informațiile noastre, omul cu pricina lucrează la unul dintre restaurantele cunoscute din Constanța, care aparține unui potent om de afaceri.
Doru Iordache ne-a certat că am preluat ce a spus doamna doctor fără să-i cerem un punct de vedere. Poate că la fel l-au certat și pe el liderii PSD când îi acuza de matrapazlâcuri penale, fără să le solicite puncte de vedere.
L-am publicat, evident.
Iată un fragment din el:
„Am auzit despre situația lui și am rugat-o pe doamna doctor Claudia Cambrea sa facă ceva pentru ca pacientul a ajuns acasă fără supraveghere medicală. Așa ca pacientul a fost rechemat și trimis la Spitalul din Tulcea. Verifica și la UPU SCJU.”
Așadar, consilieri primarului „a auzit” de caz și a sunat fix la directorul spitalului.
„A auzit” este un verb la diateza pasivă. A auzit de la cineva. De la cine? Evident, se pune și întrebarea de câte ori a auzit de cazuri de felul acesta și a pus mâna pe telefon pentru a o suna pe directoare.
Pentru informarea corectă și completă a voastră, a cititorilor, l-am întrebat următoarele:
1. Cum ati auzit de situatia lui?
2. Cine este patronul acestui domn? Inteleg ca asa ati auzit, poate imi confirmati. E relevant unde lucreaza.
3. De cate ori ati sunat la doamna director pentru a interveni sa faca ceva pentru anumiti pacienti?
Am avut încredere că voi primi un răspuns. Am primit, dar nu cel pe care îl așteptam. Iată care a fost:
„Nu văd legătura cu subiectul dumneavoastră?! Mențin ce am declarat pana acum. Investigați traseul pacientului.”
Este evident că domnul consilier nu sună pentru oricine. Vă pot spune clar: ultima dată când l-am sunat, pentru a obține informații în calitate de jurnalist, nu a răspuns la telefon. Nici la mesaje. E greu de crezut că va răspunde la numere necunoscute.
Deși, să fiu sincer, aș vrea să mă înșel și să ajute pe oricine are o problemă la SCBI.
Cum ajung aceste cazuri în atenția sa, de câte ori sună? În ce calitate sună? E pus de primar? Sunt întrebări la care nu dorește să răspundă. Și-a depășit atribuțiile de serviciu? Decideți voi.
Cât despre investigarea traseului pacientului, e aproape imposibil, din cauza regulilor GDPR.
A urmat apoi episodul acela în care consilierul a beneficiat de tratament preferențial, spune doamna doctor. Am scris despre caz AICI (găsiți în text și replica lui Doru Iordache).
Întrebările adresate mai sus rămân valabile și aș vrea încă răspuns la ele.
Dincolo de ele, rămâne senzația că orașul ăsta este împărțit în două: cei care ne conduc și prietenii lor, pe de o parte, și noi, pe de alta.