Șase străini, arestați pentru că vindeau droguri de mare risc la festivalul Sunwaves

Droguri confiscate la festivalul din Mamaia. Sursă foto: DIICOT/Poliția Română

În perioada 27-28 aprilie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a 11 persoane, participante festivalul Sunwaves care se desfășoară în stațiunea Mamaia, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc şi mare risc, trafic de droguri de risc şi mare risc şi deţinere, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu.

„Din cercetări a reieșit că bănuiții ar fi introdus, în România, transportat, depozitat și deținut cantități însemnate de droguri de risc și de mare risc, în scopul comercializării în cadrul unui festival ce se desfăşoară în staţiunea Mamaia, judeţul Constanța, la data de 27 aprilie a.c., la ore şi în locaţii diferite, fiind prinși, în flagrant delict, în timp ce comercializau astfel de substanţe.”, au declarat reprezentanții IPJ Constanța.

De asemenea, aceștia ar fi promovat vânzarea drogurilor prin intermediul unor aplicații de mesagerie, precizând preţurile pentru fiecare tip de drog.

Ulterior, au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate și ridicate 300 de comprimate de ecstasy, 70 de comprimate 2 CB („pink cocaine”) şi 100 de grame de cocaină, 50 de grame de ketamină, 10 grame de hașiș și 10 doze de metamfetamină.

Astfel, la data de 28 aprilie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea a 6 persoane, cetăţeni străini, cercetate sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de trafic internațional de droguri de risc şi mare risc, trafic de droguri de risc şi mare risc şi deţinere, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu.

În cursul aceleași zilei, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanţa a dispus arestarea preventivă a reținuților, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și de sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ce probleme au găsit jandarmii la festivalurile „Beach, please!” și „Sunwaves 30”

sâm apr. 29 , 2023
Cea de a doua zi de desfășurare a festivalurilor „Beach, please!” și „Sunwaves 30” a fost una fără evenimente negative, spun jandarmii din Constanța. Principalul obiectiv al forțelor de ordine a fost prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță. Măsurile proactive și dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona […]

V-ar putea interesa și: