Scandal între doi elevi la Școala nr. 38 din Constanța

ISJ Constanța s-a sesizat astăzi, 17 iunie, în urma unui incident petrecut la Școala Gimnazială Nr 38 Dimitrie Cantemir Constanța, după o altercație între doi elevi de clasa a VI-a.

„Ne-am deplasat la unitatea școlară, unde am discutat cu directoarea, cu cadrele didactice.”, a declarat Sorin Mihai, inspector școlar general, care a precizat că va oferi și rezultatele anchetei.

Cazul este și în atenția Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.

„Astăzi, în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că doi elevi, de 12, respectiv 11 ani, ai unei școli gimnaziale, din municipiu, s-ar fi lovit reciproc, în urma unui conflict spontan.

La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că este vorba despre doi băieți în clasa a VI-a, conflictul având loc în timpul pauzei.

Precizăm faptul că aceștia au fost consiliați în prezența părinților, care își rezervă dreptul de a depune plângere în termenul legal prevăzut de lege, respectiv 3 luni.

În continuare se efectuează verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor care au condus la acest incident.”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.


Dacă vreți să fiți la curent cu știrile din județul Constanța, ne puteți urmări și pe Facebook:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.