Scandal monstru în fața unui magazin alimentar din satul Şipote

politia-criminalistica

La data de 29 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală Băneasa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, trei bărbați.

Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe.

Astfel, la data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 20.00, ar fi agresat fizic (cu obiecte contondente și un obiect tăietor-înțepător) doi bărbați și o femeie, în fața unui magazin alimentar din satul Șipote.

La data de 26 septembrie a.c., polițiștii au pus în aplicare trei mandate de aducere pe numele persoanelor bănuite de comiterea faptelor, în vederea continuării cercetărilor.

Ulterior, la data de 29 septembrie a.c., în baza probatoriului administrat, bărbații au fost reținuți, pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Ieri, 30 septembrie a.c., au fost prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

USR, singurul partid care a votat împotriva majorărilor și noilor taxe impuse de primarul Chițac. Taxa de 200 de lei pe an pentru ocuparea domeniului public va fi atacată în instanță

mar oct. 1 , 2024
În cadrul ședinței de Consiliu Local desfășurată luni, 30 septembrie, 2024, consilierii PSD și PNL au votat proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor la nivelul municipiului Constanța ce conține noi taxe și majorări propuse de primarul Vergil Chițac. Pentru că așa au decis PSD și PNL, de la 1 ianuarie […]
Stelian-Ion-USR

V-ar putea interesa și: