Scandal și acuzații la meciul Farul – Dinamo. Jandarmii au sesizat organele penale

În urma controlului efectuat, au fost depistate în două autoturisme mai multe materiale pirotehnice, precum și un baston telescopic

Forțele de ordine au fost acuzate de violențe la meciul dintre Farul Constanța si Dinamo București disputat pe 4 februarie în Ovidiu.

Gruparea de Jandarmi Mobilă (GJM) Constanța a făcut mai multe precizări.

„Înainte de începerea meciului, pe traseul de deplasare către stadion, mai mulți suporteri au fost surprinși de forțele de ordine folosind materiale pirotehnice în zona exterioară a unui restaurant. În urma controlului efectuat, au fost depistate în două autoturisme mai multe materiale pirotehnice, precum și un baston telescopic.”, au transmis reprezentanții GJM.

În acest context, au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare, fiind aplicate sancțiuni și pentru pentru provocarea și participarea la scandal, conform art. 2, pct. 24 din Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, pe timpul desfășurării partidei de fotbal, în minutul 15 al primei reprize, un grup de suporteri ai echipei gazdă a părăsit tribuna arenei sportive.

Persoanele în cauză și-au manifestat intenția de a se deplasa către sectorul destinat suporterilor dinamoviști, iar pentru a preveni producerea unor incidente, precum și pentru menținerea ordinii publice, a fost constituit un dispozitiv de ordine în vederea delimitarii zonei și direcționarii persoanele respective către exteriorul stadionului.

„Menționăm faptul că în niciun moment nu au fost folosite forța sau mijloacele din dotare, intervenția realizându-se exclusiv prin măsuri de dialog, dirijare și prevenție, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. În continuare, sunt dispuse măsuri legale față de suporterii care au săvârșit fapte de natură penală anterior începerii partidei, aceștia fiind conduși la Poliția Orașului Ovidiu.”, au precizat jandarmii.

Farul a pierdut partide cu 2 – 3, golul decisiv al oaspeților fiind înscris în minutul 89.

Rezumatul partidei, mai jos.

Echipele din Farul – Dinamo 2-3

  • Farul: Buzbuchi – D. Maftei, Larie, Gustavo Marins, L. Pellegrini (Ţîru 46) – Vînă, Ramalho, Radaslavescu (I. Cojocaru 76) – N. Grigoryan (R. Tănasă 46) – Alibec (Vojtus 63), Işfan (J. Markovic 80). Antrenor: Ianis Zicu
  • Dinamo: Epassy – Ikoko (M. Duţu 80), K. Boateng, Stoinov, Opruţ – Gnahore, Mărginean (Armstrong 60), C. Cîrjan – Alberto Soro (Cr. Mihai 80), Karamoko (V. Ţicu 90+3), A. Musi (Al. Pop 80). Antrenor: Zeljko Kopic
  • Cartonaşe galbene: Vînă 45+2 / Opruţ 35, A. Musi 38, Karamoko 45+2, Stoinov 69, Armstrong 79
  • Arbitri: Horaţiu Feşnic – Valentin Avram, Alexandru Cerei
  • Arbitri VAR: Sebastian Colţescu – Cristina Trandafir

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Percheziții în Medgidia într-un dosar penal de camătă și șantaj. Ce dobânzi cereau VIDEO

joi feb. 5 , 2026
În cursul zilei de astăzi, 5 februarie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, pun în aplicare 3 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de camǎtǎ şi santaj. Descinderile, care vizează […]